ziua în care am continuat sa fiu un sens giratoriu

Banii au devenit un subiect sensibil de când cu criza lui Pește Armăsarul. Și în ultima vreme nu știu cum ajung să cheltui imprevizibil de mult din cauza circumstanțelor. În general, sunt un om calculat, când simt că lucrurile o iau pe arătură, îmi fac o listă de cheltuieli și o respect destul de bine.

Eh, acum vreo două luni am dat 20 de lei pe o umbrelă pe care nici în ziua de azi n-am apucat să o folosesc mai mult de 5 minute. Se făcea că eram în drum spre casă și m-a prins o torențială. Am luat metroul, deși eram deja udă din cap până în picioare, am decis să îmi cumpăr umbrelă. Asta de 20 de lei era singura disponibilă și nu m-am gândit prea mult înainte. Așa fac eu când dau de situații în care n-am mai fost, nu gândesc prea mult înainte, iau decizia din instinct și nu foarte rar se dovedește a fi cea greșită. În sfârșit, 20 de lei pe umbrelă și când am urcat la suprafață nici nu mai ploua. Să nu mai zic că un taxi până acasă era 10 lei…

Apoi azi, trebuia să ajung la Palatul Bragadiru. Am plecat cu o oră jumate înainte, mi-am pus pe umăr geanta de 3 kile, am făcut o cruce înainte și am zis amin să nu mă prindă ploaia. De data asta aveam umbrelă, dar n-aveam eu chiar ținuta potrivită pentru a înfrunta ploaia. Nu mai fusesem la Palatul Bragadiru înainte și deci nu știam pe unde vine, dar era OK pentru că îmi luasem harta cu mine. Nu mi s-a mai întâmplat să am harta și să nu mă descurc, dar există o primă oară pentru toate presupun.

M-am încăpățânat să nu întreb pe nimeni de direcții, încotro și cum să o iau și am ajuns pe undeva pe Calea 13 Septembrie. Dacă știți zona, vă puteți da seama că am mers foarte mult pe jos, în cerc. La mersul în cerc sunt expertă, atât fizic, pe hartă cât și mental, pe cealaltă hartă. Și am mers atât de mult încât m-am săturat și m-am oprit să întreb de direcții. Cum o făcut norocul nu știu, că am dat de doi străini care nu știau română și evident nu aveam cum să îi întreb pe unde e locul, apoi am dat de un nene care m-a descurajat cu ”aaah, nu știu ce căutați pe aici, e departe”.

Mă chioram eu pe harta aia nenorocită și îmi dădeam seama că am urmat-o bine, dar că era greșită. Am mai mers puțin și am dat de un grup de taximetriști plictisiți, am cedat nervos și am urcat într-un taxi. I-am zis unde vreau să merg. Eram la distanță de doar 3 străzi, cursa a făcut 2.50 lei și i-am lăsat 5 lei, doar așa, din pură recunoștință că a acceptat o cursă atât de scurtă.

Problema nu a fost doar lipsa mea de orientare, noroc sau harta greșită, a contribuit la asta și faptul că nu sunt plăcuțe cu numele străzilor și Bdul. Libertății are unul dintre trotuare populat doar de câini vagabonzi și frunze de copaci.

 

One thought on “ziua în care am continuat sa fiu un sens giratoriu

  1. Pingback: regula de 3 simple a calatorului CGM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *