vara in redactia goala (1)

Nu vreau să scriu din nou despre vară, dar până la urmă se pare că o să fac o tradiție din asta. Fiecare zi, rază de soare umedă și sufocantă, fiecare pas transpirat care-mi transformă încălțările în unelte de tortură, fiecare sunet, fir de praf sau de răcoare de la metrou, fiecare miros de transpirație și fiecare fantezie cu marea sau cu muntele îmi aduc aminte de o vară, de o perioadă din viața mea, mai frumoasă sau mai urâtă.

Azi am retrăit una frumoasă. Un moment care se întâmplă rar fiindcă ultimele veri au fost pavate de evenimente nefericite. Mi-am adus aminte de un iulie de acum 4 ani de zile, când eram mică și încă grăsuță, când făceam practică la un ziar și stăteam pe dulap, de frică să împrumut scaunul vreunui coleg care era în concediu.

Mi-am adus aminte de statia Pipera, Florence and the Machine si jetoanele pentru cafea de la automat. Redacția goală, scaunele mari, teancurile de ziare, rândul meu pierdut.

Și mi-am mai adus aminte de examenele pe care le-am dat în viața asta – bacalaureat, licență, sesiuni. Sticla de apă ce transpira pe banca veche, pixurile albastre și pregătite de cuvinte, pachetul de șervețele și soarele sub care ardeam ca niște scripeți ruginiți. Așteptarea unor rezultate, așteptarea libertății, visele spre o escapadă și constanta spernață. Constanta singurătate pe care o ignoram, pe care încă o ignor cu seriozitate.

2013. ora 11.08. Când s-a făcut atât? Ca oră? Ca zi? Ca an? Am plecat pentru o clipă, mi s-au regenerat simțurile, mirosurile, senzațiile pierdute într-o luptă. Și ea constantă. Trag pe nări umezeala zilei de luni din care nu mai e decât o oră. Nici atât, mai puțin, pierd și ziua asta în curând.

To be continued.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *