tu esti de vina pentru propria nefericire

Xenofobie. Frică. De necunoscut. Este o frică de necunoscut? Ba dimpotrivă, e o frică pe care toți o cunoaștem. E frica de un nou început, e frica de iubire. Dar azi nu mai vorbim despre frici, gata, azi vorbim despre iubire.

Cineva mi-a spus cândva un foarte mare adevăr. Nu mai știu cine era, probabil un alt străin cu care am vorbit online. Mi-a spus: tu ești de vină pentru propria nefericire. Și să vă spun ceva. Când ești în impas nu îți place să auzi asta. Ți se pare că omul care spune asta nu este de partea ta, că nu vrea să te ajute. Dimpotrivă. Omul care mi-a spus mie asta, mi-a spus un mare adevăr care îmi sună și acum ca un ecou. Nu am apucat să îi mulțumesc, nu mai știu nici măcar cine era, deși am o memorie destul de bună și țin minte conversațiile cu oamenii.

În sfârșit, ăsta e adevărul – suntem de cele mai multe ori responsabili pentru propria nefericire. Când simți că nu mai poți ieși la liman, cred că un singur lucru te ajută în mod indiscutabil. Iubirea. Iubirea pentru viață, pentru lume, pentru o persoană. Iubirea și atât. Știu, sună siropos și hipiot, însă cred cu tărie că atunci când iubim suntem la înălțimea absolută de bunătate la care putem ajunge.

Scriu toate astea pentru că alaltăieri am visat toate treburile astea. Am visat sentimentul, am visat un el amuzant, cald, care mă iubea. Și tot stau și mă gândesc cum pot oamenii să cadă în rutină când vine vorba de asta? Cum? Încă nu pricep, poate nici nu îmi doresc. Pentru mine ”rutină” și ”plictiseală” nu încap în aceeași propoziție cu ”dragoste”, mi se pare greu să îmi imaginez. Nu pun la îndoială că există, încerc să înțeleg de ce există și de ce lumea nu luptă să le scoată din propoziție. Luptați, oameni buni, luptați!

Nu merită să stai de pomană. Fericirea într-o cușcă mereu capătă acel ”ne„ în față și în loc să te aline, să îți panseze rănile, să îți sărute gândurile și să le potolească, îți alimentează toate temerile, scoate demoni la iveală și dă cu sare pe rănile vechi. Ba chiar te ciuruie și îți provoacă răni noi, așa cum sarea sapă în asfalt pe timp de iarnă. Iarna dăm cu sare ca să nu derapăm, așa dăm și noi cu nefericire în propriile suflete ca să nu alunecăm spre cer, să nu cumva să pierdem rațiunea și să zburăm, să nu cumva să dăm din degetele de la picioare fără să simțim pământul. Pentru că e urât să cazi, dar nimeni nu se întreabă: cât de frumos e să zbori?

3 thoughts on “tu esti de vina pentru propria nefericire

  1. nu am inteles ce legatura are xenofobia cu restul articolului…

    daca aveai nevoie de un cuvant sa inceapa cu X, puteai la fel de bine sa scrii si xilofon, ca se potrivea in aceeasi masura 😀 :))))))

    • de fapt, legătura era una indirectă, dar probabil nu am știut eu să o conturez atât de bine – xenofobia este frica de necunoscut, ceea ce înseamnă că poate fi frică de un nou început, de schimbare, de (altă) iubire și aici intervine nefericirea. Xilofon n-ar fi putut avea același sens nici măcar în mod indirect sau prost conturat 😀

  2. Pingback: Ce facem mai departe?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *