tu cu ce ramai?

2.00 AM.

Lumina s-a schimbat. Intunericul s-a schimbat. Luna e aproape plina. Scriu cuvinte care plictisesc… asta nu s-a schimbat, nu? Deci traim. Radem, ne facem griji, ne facem planuri, all that shit. Si oamenii cresc… ca varsta, fizic, mental, crestem continuu, de la copil, la adolescent, la adult.

Cunoastem oameni. Oameni care ne sunt alaturi, oameni care se despart de noi. Oameni pe care ii iubim, pe care ii uram… vedem zilnic oameni pe care nu ajungem sa ii cunoastem. Oameni. Oamenii cresc oamenii, nu ne crestem in mod individual. Intretinem relatii de toate felurile, mintim, ranim.

Si apoi viata merge mai departe. Ranile se usuca, cojile de pe suflet cad. Un singur lucru ramane. Cicatricea. Amintirea. Dorinta de razbunare, uneori. Planurile unei noi suferinte… ce-ar fi daca te-ai intalni cu o persoana care stie totul despre viata ta? Si chiar mai mult. Ce-ar fi daca ai cunoaste o persoana care iti poate da adevarul… un adevar care iti va schimba cursul vietii… poate in rau, poate in mai bine. E moral sa spui adevarul persoanei mintite? Ce e bine? Ce e rau? Incerc sa nu ma gandesc. Ramane amintirea. Cicatricea. Oare cand dispare? Daca Dumnezeu e papusar, ar trebui sa stie ca oamenii nu-s de jucarie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *