Tu cati bani ai da sa primesti o veste buna?

Păi, să zicem că atunci când ai probleme de sănătate cum am avut eu, nu te-ai mai uita la 100-200 de ron pe o consultaţie (dacă nu ai asigurare medicală) dacă veştile ar fi bune. Am avut în jur de 3-4 migrene foarte foarte violente în ultimele 2-3 săptămâni şi cu toate că sună simplu migrenă, nu e deloc simplu. Să ne facem înţeleşi, una e migrena, alta e durerea de cap. Migrenele au mult mai mult simptome şi se resimt mult mai urât, începând de la faptul că nu mai vezi cum trebuie până la a te transforma într-un liliac mofturos care nu suportă lumina de a afară.

Eu cunosc destul de bine simptomele pentru că am început să le am din adolescenţă. Câţiva ani din fericire m-au lăsat în pace până astă toamnă când iar am avut un episod. Pe atunci trebuia să şi şofez şi cu toate că nu îmi mai simţeam mâna dreaptă pe volan, a trebuit să mă descurc. În fine, iar au trecut câteva luni în care nu am mai avut niciun semn. Acum în ultima săptămână am avut 2 migrene puternice, cu flash-uri, amorţeli, greaţă şi dureri de cap. Promit că am o concluzie la toată povestea asta, nu vă impacientaţi, my young padawans! Am avut deci un episod sâmbătă seara pe la 22-23 şi unul chiar ieri.

Ieri m-am trezit la 7.30 ca de obicei şi m-am dus la baie să mă spăl pe faţă şi pe dinţi. La vreo 10 minute deja nu mai vedeam clar, ştiam ce urmează aşa că am îndesat două buline măricele de calciu cu magneziu pentru că mi-am adus aminte că în trecut mă ajutau. Chiar dacă ştiam că o să mă ia amorţeala şi toate alea, am plecat oricum.

Din nou am învăţat pe calea grea o lecţie importantă. Am ajuns la birou, a început să îmi fie din ce în ce mai rău. M-a sunat mama, moment în care s-a întâmplat ceva ce pur şi simplu m-a speriat… şi pe mine şi pe ea. Nu mai puteam să vorbesc normal. M-a lovit o durere în cap, o presiune şi pur şi simplu nu puteam să vorbesc cu viteza cu care aş fi vrut, vorbeam cu o greutate cu care aş fi vorbit dacă aş fi băut 2l de vin. Mama nu înţelegea ce spuneam şi eu mă simţeam atât de neputincioasă încât abia am reuşit să nu mă panichez până să îmi dea lacrimile. A nu avea control asupra propriului corp este unul dintre cele mai cumplite lucruri pe care le-am experimentat în viaţa mea ca simptome de “boleală”. În 5 minute mi-am revenit, dar nu am mai stat mult pe gânduri şi mi-am făcut o programare la neurolog. Am mai făcut investigaţii şi în trecut, dar n-am fost la neurolog aşa că am zis de data asta să merg acolo.

Părinţii şi sor’mea mi-au zis că nu mă odihnesc suficient. E drept, în ultima vreme am dormit mai puţin decât în mod normal şi ştiu că nu e OK, dar am zis că n-are cum să fie doar de la somn. Io, Toma Necredinciosu. În medie am ajuns să mă culc pe la 12-1, adică între orele astea şi mă trezesc dimineaţa. Dorm în jur de 6-7 ore.

Şi sigur, am zis că am o tumoare pe creier, un cheag, ceva, că sunt pe moarte. Mi-a fost atât de rău încât de dimineaţă m-am trezit gândindu-mă la care ar fi lucrurile pe care le-aş face dacă aş afla că nu mai am mult de trăit şi nu ştiam ce să îmi aleg mai repede: să stau sau să plec să văd ce pot din lume? Şi apoi am râs în sinea mea, în drum spre serviciu, la gândul că poate o să fie ultima oară când văd florăria de lângă parc.

Nu mă învinovăţesc că am gândit aşa pentru că oricine se gândeşte la ce-i mai rău când nu se simte bine. Mi se pare puţin morbid, absurd şi cumva, în acelaşi timp, amuzant. Nu sunt genul de om prăpăstios în general şi nici plângăcios, adică dacă mă plâng înseamnă că îmi e cu adevărat rău. În orice caz, dintr-un gând tâmpit în altul, dintr-o moarte în alta şi dintr-o ţară în altă în ultimele zile de viaţă, am ajuns în cabinetul medicului.

I-am zis problemele pe nerăsuflate, cu mâinile transpirând, puţin tremurânde, încercând să redau cât mai bine starea de ieri. Din fericire am dat peste o doamnă foarte drăguţă, cu răbdare, care m-a consultat şi mi-a luat tensiunea. Mi-a dat cu ciocănelul peste mâini, peste genunchi (da, chiar sar picioarele ca în desene animate, am zâmbit şi mai aveam un pic şi ziceam yuupy), mi-a mai făcut câteva teste. Tensiunea 12. Mi-a zis că totul e OK şi că migrenele sunt pe cale ereditară şi izbucnesc din cauza oboselii.

Un alt lucru mega important a zis că e SOMNUL şi a spus că e ESENŢIAL să adormi cel puţin cu o oră înainte de 12. Mi-a mai dat nişte magneziu şi nişte medicamente pentru durerile de cap şi mi-a zis să fac gimnastică, să am grijă ce mănânc şi să mă odihnesc. So there, ăştia au fost 100 de lei bine cheltuiţi şi o palmă de trezire pentru că într-adevăr începusem să îmi neglijez odihna şi alimentaţia pe principiul că-s tânără şi românescul “las’ că merge”.

Înclin pălăria în faţa organismului meu şi îi spun “Ai câştigat, prietene! Data viitoare nu mai fac!”
Şi dau mai departe cel mai înţelept sfat şi anume să dormiţi suficient şi să mâncaţi sănătos pentru că altfel dăm de alte probleme… dacă nu acum, mai încolo sigur. Un alt sfat pe care mi l-a dat doamna doctor a fost să fac pauze de la calculator o dată pe oră şi să nu mai port geanta pe un umăr. Aşa că mâine trebuie să îmi cumpăr un ghiozdănel sau o poşetă de ţinut în mână. Ştiau, piţi, ce ştiau! 🙂

3 thoughts on “Tu cati bani ai da sa primesti o veste buna?

  1. Eu am primit moca o veste de genul “dacă nu ai grijă de programul tău de somn o să o pui” de la un medic care chiar părea că îşi face griji pentru sănătatea mea. Chiar mai multe decât îmi fac eu 😛

  2. in general dai exact atatia bani cati iti permiti.dar 100lei nu inseamna nimic,tinand cont de simptomele pe care le aveai.bine ca nu a fost altceva,mai grav.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *