tic-tac

Mă uit în oglindă, în propriii ochi și văd ceva alb în dreapta. E patul, se reflectă din oglindă în ochii mei și apoi mă gândesc: hey, dacă am văzut patul înseamnă că mă văd și pe mine. Și m-am văzut, mă încadram perfect în pupilă.

Și apoi am văzut firele albe care pornesc din propriul cap. Și e interesantă treaba cu firele astea albe. Se spune că-s semne de noroc, dar cred că asta e o zicală inventată de cine știe ce femeie frustrată că îmbătrânește. Știu, e pleonasm, dar înțelegeți ce spun.

Eu am găsit de fapt în seara asta alt scop al firelor albe din cap. Mi-au adus iar aminte de timp. Știu, v-am tâmpit de tot cu subiectul ăsta, dar mi se pare unul prea important ca să nu vă tâmpesc cu el. Așadar, asta e impresia mea că firele astea de păr albe din cap au rolul de a-ți atrage atenția. Parcă prind glas și le auzi:

– Hey, eu sunt Timpul! Da, vocea o auzi din firele albe pe care le privești în oglindă și știu, ești tânără, dar n-o să fii întotdeauna și eu trec. Niciun baștan n-are bani să mă cumpere. Singurii care pot să mă închidă într-o temniță sunt poeții, deoarece cuvintele lor sunt veșnice. Sunt invincibil în rest, oamenilor, care nu sunt cuvinte, ci ființe.

Deci asta e. Aud clopote, tic-tac, tic-tac.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *