Telefonul si relatia

Tre sa stiti ca mie nu imi suna telefonul prea des in general. Ma suna mama cel mai des, apoi se mai intampla cam… o data pe saptamana sa ma mai sune cate un prieten-doi. Si daca sunt plecata undeva, sau io stiu, mai suna sor’mea, dar de fel, imi tin telefonul de mobila. De mobila, dar il tin. E o japitza. M-a posedat dracu cand l-am ales in favoarea Nokiei. In fine, am mai vorbit despre asta. Despre ce n-am vorbit…

Acum cateva zile am primit un telefon de la un numar, nu mai stiu, de zapp parca…
-Alo? zice.
-Alo? zic.
-Mami? (voce de baiat de vreo 14-15 ani)
– Uh… nu, ai gresit numarul, pa-pa.

Aseara am adormit dinainte de a pune capul pe perna. Am cazut pur si simplu ca o musca lesinata. Eh, la un moment dat ma trezesc (de fapt inca dormeam) si imi dau seama ca imi suna telefonul. Se opreste. (era 1 dimineata) Ma uit… ‘”numar necunoscut”. Cine dracu ma suna pe mine cu numar necunoscut? Il inchid automat ca sa nu mai sune si ma culc la loc. Azi incep sa imi pun io semne de intrebare despre telefonul respectiv. Cine ma suna pe mine cu numar necunoscut? Cine imi stie numarul? Etc. Pe la 12 suna iar. “Numar necunoscut”…

-Alo? zic io.
– Auzi, as vrea si eu sa stiu cine esti… (pe un ton deloc politicos)
-Da, si eu as vrea sa stiu cine esti…
-Pai, uite ca am gasit numaru tau de telefon in telefonul unui baiat din Slobozia…
– Cui? Cine?
-Un baiat din slobozia are numaru’ tau…
– Nu stiu, e greseala… pa-pa!
-Pai, nu stiu daca e greseala… pa…

Bai putzoilor, tineti-va dramele la voi acasa in Sloboz ia… ce fulgii mei. Sper sa nu mai sune ca nu o sa reactionez prea pozitiv.

Kiss ya, bitches! love smileys

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *