Tehnici de supravietuire in mediul urban

Recunosc ca nu am vazut nicio editie din emisiunea lui Bear Grylls cu tehnicile de supravietuire in mediul urban, ci doar pe cele in salbaticie. Sambata seara am decis ca e momentul in care ar trebui sa imi iau cateva editii si din emisiunea cu orasul pentru ca orasul… frumos si poetic, cum e el vazut de un optimist, poate fi destul de inselator.

Bineinteles, riscurile sunt intotdeauna mai mari pentru o tipa daca iesi dupa lasarea intunericului afara. Si stiu ca multi va ganditi “da’ ce poa’ sa se intample?”/”mare lucru, iei un taxi”/du-te-n-ma-ta-cu-gandirea-ta-simplista sau altele de genul, dar nu e chiar asa, bani de taxi nu are toata lumea si ar fi aberant sa il iei pentru cativa km cand exista “caruta”. Daca tre’ sa mergi cu transportul in comun la ore din astea, risti sa ti se intample diverse lucruri. Am gandit si eu intrebarea aia cu “ce poa’ sa se intample” si am adaugat, ca o naiva ce sunt, “doar suntem toti oameni”, uitand ca omul este cel mai periculos animal. Intamplarea nu face sa reiasa numai ca omul e cel mai periculos animal, dar si cel mai prost. Cred ca unii oameni sunt mai prosti decat un soarece caruia i s-au facut electrosocuri, decat un peste caruia i s-a infipt un carlig in teasta, cred ca unii oameni… ar trebui supusi unor experimente de tipul “cat de goala poate fi cutia craniana?” sau “cat de mic este procentajul in care iti folosesti creierul la capacitate maxima?”

Doi dintre cei pe care ar trebui sa se faca astfel de experimente stateau chiar in fata noastra, in caruta, in drum spre casa. Am apreciat ca au fost linistiti pe parcursul calatoriei, desi am observat ca trageau cu ochiul in spate, la noi pentru ca, greseala noastra a fost ca am vorbit. Sunt sigura ca Bear Grylls stie ca in anumite momente cand ai de a face cu posibili urangutani agresivi imbracati in haine Nyke si incaltati cu tenisi Adibas, cel mai bine e sa nu vorbesti, ca sa nu le starnesti instinctul criminal. Nu cred ca avea importanta ce subiect abordam, trebuia sa stai in spatele lor spasit si infricosat, cu privirea in jos, aratand respect ca o victima a teroristilor din tarile arabe. Din fericire, nu au reactionat in vreun fel cat timp au fost in autobuz, dar dupa ce au coborat, au dat cu pumnul in geamul din dreptul meu, ca sa stim, domn’e, cine e sefu’. Repet, a fost si greseala noastra ca am vorbit… mare greseala, luati aminte !

Dupa asta am zis un “hai ca nu a fost mare lucru” si am continuat drumul prin minunatul urban. Dupa vreo alte 10 minute de mers, soferul opreste intr-o zona populata, deci periculoasa, a urbanului. De data asta am avut de a face cu un grup mai mare de salbatici. Acum, jur, am avut impresia ca masina a fost asaltata de un trib, cam asa se comportau: tipau, radeau, bateau cu pumnii in geamuri si pentru un moment am avut impresia ca nu vorbesc limba noastra. Nu am vazut daca aveau si oase in nas sau la gat, pe post de accesorii, dar asta pentru ca nu i-am putut distinge de culoarea noptii. Soferul era nedumerit, nu stia daca maimutele vor sa urce sau fac pe tampitii si din fericire nu a deschis usa de la mijloc a masiniicarutei. A fost un moment de suspans: soferul intreba “urcati?” maimutele indrugeau “ugagiacahahahahaha da drumu’ la usa din spate ugagiacahahalabahaha” Noi, cei din masina eram la fel de nedumeriti, dar ne si rugam sa nu lase copiii lu’ Scaraoschi in masina cu noi.

Ceea ce s-a intamplat mai apoi a fost demn de emisiunea lui Grylls. In timp ce multumeam lu’ Dumnezeu ca nu s-au urcat dracii lu’ Ivan Turbinca cu noi in masina, vreo 4-5 explozii de petarde ne-au infundat urechile si un fum inecacios a umplut masina. Cumva au reusit sa le arunce pe geam si mare ne-a fost norocul ca nu au aterizat pe noi si nu ne-au explodat in fata. Unul din calatori le-a umplut frigiderul cu carne, noi am adaugat inca 2 frigidere (dar doar in gand) si astfel am ajuns acasa, cu urechile tiuind, in ceea ce se voia a fi o alta obisnuita seara de sambata.

Concluzia e una singura: pe cat de eco incerc sa fiu plantand copaci si legume si mergand pe bicicleta din cand in cand, nu pot sa nu apreciez masina personala cand vine vorba de chestii din astea. Pur si simplu NU pot.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *