Te-am lăsat ruginit


Din palatul farfuriilor de gheaţă
A căzut una pe cearşaful meu de apă.
Nu s-a spart în cioburi,
S-a spart în granule de nisip.
Din firele de nisip s-au născut doi ochi
Galbeni,
Cu pupile de scoici
Şi gene din alge verzi.
În patul meu se întâmplă multe, după cum vezi.
Ieri m-am tăiat într-o foarfecă de sare
Apoi am înghiţit-o.
Cărţile de pământ s-au deschis în faţa mea
M-au absorbit până la urmă într-o cutie
Şi acum mă păstrează acolo
Între muşte de cristal
Şi mere putrezite.

Şi stăteam, bine?
Mă obişnuisem cu tabloul
Şi cu literele de întuneric,
Dar cineva a venit.
Un căluţ de mare
Cu pieptul din fier ruginit
Şi creasta plină de speranţe
“Curăţă-mă şi te salvez”,
M-a pătruns el, salivând,
Dar n-aveam şmirghelul la mine
Aşa că l-am lăsat
“Pleacă, prostule, eu sunt o caracatiţă
Cu 8 idei
Şi o călimară,
Nu mă provoca!”

3 thoughts on “Te-am lăsat ruginit

  1. Sal’tare
    1. Frumoasa noua poza… Mult ami vesela !
    2. Hai ami da si tu cu ceva proza in noi ! Stiu ca tu esti cu poezia, dar mie imi place la tine proza !
    😉

  2. :))) ooofff.. ce ma fac eu cu voi… toti sunteti cu proza… adevarul e ca si mie imi place mai mult proza, da’ uneori iese poezie ce sa ii faci… Mersi artistule, o sa vad ce pot face ;))

    toate cele bune.

  3. cred ca poezia se refera la cerneala avand legatura cu stiloul cu care candva undeva iti scriai dorintele,ideile framantarile.Ma bucur ca aduci un elogiu acestei substante,acestui lichid cu care multi dintre noi am inceput a asterne pe hartie primele cuvinte

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *