Supravietuirea cu o inima de LEU

Rutina este fix cartea aia care-ți strică o combinație la poker. Da, da, aia când ai 9, 10, valet, damă, toate de inimă roșie și în loc de un rege roșu (sau chiar și altă culoare, chit că nu e roială, măcar chintă să fie), rahatul ăla de 7 de treflă stă acolo zâmbindu-ți într-un picior.

Nu o poți schimba cu altă carte, deja ai schimbat o dată, deja ai pariat, ai riscat, ești implicat cu bani într-o viață pentru care nu ai combinația care trebuie. Știi că o să pierzi, dar că o să supraviețuiești, că o să mai ai bani pentru următorul joc și ești OK cu asta.

Așa percep eu rutina, o carte de care trebuie să scapi, dar pe care trebuie să o accepți atunci când vine. Da, așa e, pentru că nu poți avea totul în viață.

Dar percepțiile diferă de la om la om, vorbeam cu tata chiar despre asta acum într-o zi. Despre rutină, despre cum trec zilele din calendar pe nesimțite, despre cum nu apuci de fapt să faci nimic. Din te miri ce motive am lacrimi în ochi când tastez astea acum, poate pentru că îmi aduc aminte de răspunsul lui simplu, spus pe un ton atât de firesc, cu atâta convingere.

– Pfff, păi asta e viața, tată.  

De parcă viața numai asta e – rutină și muncă. De parcă zilele trebuie pierdute făcând ceea ce trebuie să faci. De parcă nu trebuie să ai pretenția de a găsit ceva ce-ți place să faci, de parcă trebuie să ai o atitudine de ”mulțumește-te cu ce ai și nu cere mai mult”

De ce să nu te mulțumești cu ce ai și să lupți pentru mai mult? De ce să faci ceea ce vrea lumea și nu ceea ce vrei tu? Standardul e: salariu mare, bărbat bun, casă, mașină, copii, pensionare. Nimeni nu concepe alt fel de împlinire, societatea așa definește fericirea.

Am impresia uneori că societatea nu vrea să te vadă crescând ca om, ci să rămâi la acest concept de ”asta e viața”, de robot care-n fiecare zi se trezește, merge la muncă, se întoarce și o ia de la capăt. Pentru că așa e normal. Să ai un job, să câștigi niște bani, așa merge mecanismul, cică numai așa ajungi undeva (ceea ce e doar parțial adevărat). Ca să schimbi mecanismul îți trebuie curaj, dar nimeni nu ”încurajează” curajul, nimeni nu vrea să te vadă reușind să îți găsești rostul.

Cei care și-au făcut afaceri cât de cât de succes, se pun pe ”avarii ”și nu dau din casă nici un sfat, nici o idee de frică ca nu cumva să le-o iei înainte sau să reușești și tu pe cont propriu. Nu văd o posibilitate de parteneriat, ci doar o amenințare, așa că îți întorc spatele și se retrag în propria carapace cu ochii ieșiți din orbite, uitându-se spasmodic în stânga și dreapta ca nu cumva să vadă/audă cineva, cumva, cândva cum au reușit ei pe cont propriu.

Astea-s persoane care merită admirate, dar și plânse pentru stadiul de zgârcenie și depravare spirituală la care au ajuns. Și da, dacă aș avea un business care merge, aș da câteva sfaturi și altuia care vrea să înceapă pe cont propriu, că oricum n-are el cum să îmi ia pâinea de la gură, fiindcă-s cu un pas înaintea lui. Dar mai multe despre asta în alt articol poate.

Ne-am obișnuit să supraviețuim cu o inimă de leu pentru că așa vrea o societate întreagă, de oameni cu percepții schilodite de perioada post comunistă și, de ce nu, și de criza economică. Nu se mai pune problema a ceea ce îți place să faci, ci doar cât câștigi. Nu se mai pune problema să îl ajuți pe celălalt, ci doar să îl îngropi sau cum să îl ignori, apropo de individualismul dus la extreme și zicala ”every man for his island”.

Și vorbeam cu un vechi prieten cum m-a schilodit pe mine rutina în ultima vreme, cum mă zbat să o accept sau cum să scap de ea, cum să îmi regăsesc calea înapoi spre scris. Ziceam că nu mai știu ce înseamnă entuziasmul și că fericirea mea nu se mai regăsește decât în lucruri materiale minore.

Poate încerc prin ceea ce am scris să îmi fac un pic de ordine în gânduri, să găsesc o modalitate de a face rost de curaj, de a găsi regele care-mi lipsește din chintă. Un rege găsit și pierdut printre ore de anotimpuri, de muguri, frunze căzute și nămeți, un rege în care stă toată strădania de până acum, dar pe care nu-l pot grăbi să vină. Știu doar că-l aștept și o să îl găsesc la un moment dat, sper să nu îl mai pierd. Vreau să construiesc, să trăiesc și să mă entuziasmez pentru lucruri mai importante decât banii.

Citiți și povestea lui Alis, m-a inspirat destul de mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *