sub satelitul Tine

Liftul urca cu noi doi și odată cu el, urcau și inimile noastre într-o sărutare pentru care nu am adjectiv destul de puternic (da, simțirile îmi întrec vocabularul). Ce ciudat mi se pare acum când îmi aduc aminte, parcă e o scenă dintr-un film sau ceva total ireal, neverosimil și parcă îmi dai amnezie. Simt totul altfel, parcă e o ceață peste tot ce-a fost, parcă s-a terminat prea repede. De fapt, uneori mi-e frică că nu a fost real, că doar am visat, poate trebuia să scriem ceva undeva, să avem o dovadă de la notar. Nu știu.

Ce simple ar fi lucrurile dacă am putea da timpul înapoi să retrăim de o mie de ori sau mai mult momentele bune din viață. Măcar atât, să retrăim fără să acționăm mai mult sau mai puțin, fără să spunem sau să facem nimic în plus.

Îți simt buricele degetelor pe față, îți simt fruntea fierbinte sub buzele mele și totuși parcă îmi scapă detalii. Parcă am uitat ceva, parcă mai trebuia ceva, de ce mi se pare mie incompletă amintirea pe care o am?

”Iartă-mă că te-am enervat aseară” mi-ai spus încet și sincer.

Nici prin minte nu mi-a trecut că o să spui asta. Nici prin minte nu mi-a trecut că o să fii atât de… prezent, de atent. Se pare că uneori chiar e bine să nu ai așteptări. Nu mai știu nici măcar ce-am zis, parcă am zis ”te iert”, oricum am uitat că mă enervasei din secunda în care ți-am revăzut ochii somnoroși și ți-am simțit palmele calde pe șolduri.

Nu știu ce îmi lipsește să te cuprind cu mintea, să cuprind cu mintea ce a fost. Cred că îmi lipsește ceva, poate mai multă încredere în realitatea care s-a întâmplat. Da, că realitatea se întâmplă și viața se întâmplă, uneori fără să vrem. De data asta am vrut și nu știu… cred că atunci când vrei să se întâmple… și se întâmplă… ”realitatea” capătă un ”i” înainte.

Am apucat să trăiesc cu tine, am trăit ca două furnici pe o frunză scurtă, sub soare. Te-am iubit o dimineață, o toamnă, o palmă. Îmi pare rău că n-o să trăim niciodată împreună sub lună, pentru că putem, dar nu e bine. Pentru că visăm, dar nu e bine. Deși mai vreau, știi? Mai vreau atâtea… dar nu se poate. Trebuie (dar chiar trebuie) să mă mulțumesc că cel puțin am trăit sub un satelit câteva ore, satelitul Tine.

One thought on “sub satelitul Tine

  1. Pingback: Pariu pe Prietenie cu ploaie si cu vocea care imbratiseaza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *