Şoferul de microbuz


Azi de dimineaţă, la ora 7, mă trezea mama să îmi zică să o duc la muncă şi după aia să îl ajut pe tata cu nişte treburi. Toate astea se reduc la un cuvânt “condus”. După ce duminică am mers la ţară şi mi-am făcut nervi cu căcăţoiu’ ăsta de maşină că nu intră în viteză şi altele, iată-mă azi… la 8, din nou pe şosele. Încep să cred că lucrurile astea îmi prind bine, adică… plimbările şi condusul. Pentru prima oară în viaţa mea pot să zic şi eu că ştiu cu adevărat să conduc şi că nu îmi mai e frică de nimic. Nu ştiu cât o să ţină treaba asta cu încrederea de sine, dar cert e că mă simt mult mai relaxată la volan şi mult mai… sigură. Ştiu ce trebuie făcut, când trebuie făcut, cum trebuie făcut. Mai sunt pe punctul de a greşi uneori, dar asta e firesc zic eu. Nu sunt nici Schumi, da’ nici petardă fără pic de experienţă. Bine şi zilele astea, duminică şi azi, am întâlnit tot felul de proşti. Pietoni care traversează pe unde li se scoală lor puţa, dobitoci care nu semnalizează, dobitoci care vor să facă dreapta când este obligatoriu stânga… tot felul. Toate astea nu au făcut decât să arăt ca tipul din imaginea alăturată. Nici eu nu merg 100% regulamentar, dar 90%, da. În plus, eu încă am o scuză… ba chiar două, dacă pui la socoteală problemele tehnice.

Acum, seara, am venit pe jos cu metroul şi microbuzul. Şi microbuzul de azi a fost condus de un şofer… ori nebun, ori extrem de prost. Deci a fost printre rarele dăţi în care mie mi s-a făcut frică într-o maşină din cauza halului în care era condusă. Depăşiri aiurea, frâne de parcă transporta cartofi, înjurături, vorbit cu clienţii din maşină, viraje tăiate, viraje prost făcute pur şi simplu, băi, pericol… Când băga în viteză n-apăsa ambreaju’ ăla până la capăt şi se auzea un hârcâit de ţi se făcea pielea găină… Şi pentru prima oară în viaţa mea am zis “până şi eu conduceam mai bine decât ăsta”. De câteva ori m-am gândit chiar să cobor mai devreme decât trebuia ca să pun capăt chinului, dar am renunţat din cauza temperaturii ridicate de afară şi a oboselii acute. Am rezistat. Sunt vie, dar sper să nu îl mai prind. Serios.

Kiss ya, bitches! love smileys

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *