So Thanks!

Halelluja, a mai trecut un an! Și ce an, mamma mia! Nu vreau încă să fac retrospectiva, dar nțnțnț, ce an interesant și, de ce nu, frumos per total. Crăciunul și, de fapt, perioada asta a sărbătorilor de iarnă sunt primele momente în care în sfârșit mă opresc după zile de rutină, muncă și probleme care se rostogolesc ca bulgării de zăpadă și se măresc sau se sparg și dispar. În mod normal îmi place să mă uit înapoi să văd unde am fost și ce am devenit, ce a fost bine, ce a fost rău, unde mă duc.

Oh, well… În articolul ăsta o să vorbesc despre trecut, iar poate următorul o să fie despre viitor. Anul ăsta am trăit momente superbe, da, asta pot spune, dar m-am și schimbat mult. Uneori am impresia că nu mai sunt aceeași persoană, că mi-am pierdut valorile dinainte, că am căpătat altele, oricum ar fi nu pot departaja schimbările în bine/rău mereu. Printre multele altele, iată o listă de lucruri notate după acest 2013 furtunos:

–  nu îmi plac oamenii care postează des pe Facebook, pentru asta chiar trebuie să ai TIMP. Și încep să îmi dau seama ce de tâmpenii postează lumea crezând că-s interesante, cum ar fi ”Am plecat la serviciu și în metrou stătea un moș lângă mine care făcea rebus” Și?? De ce m-ar interesa pe mine asta? Cam 90% din oamenii pe care îi am în listă postează tâmpenii care nu mă interesează, multora (sorry!) le-am dat unfollow. Unora le-am mai dat și unfriend din diferite motive: pentru că nu ne cunoaștem personal, pentru că n-am trecut niciodată de ”salut” etc. Nimic personal, doar o mică curățenie.

– nu mai visez la cai verzi pe pereți și povești frumoase, uimitoare, nu mai trag de lucruri să se întâmple. Joc cartea ”fuck it”, sunt prea obosită pentru aaltceva și sincer, poveștile frumoase dă-le-n mă-sa că se-ntâmplă ele și dacă nu visezi sau nu ți le dorești.

– am înțeles că nu îmi place haosul, stilul boem, instabilitatea, oamenii care nu știu ce vor să facă în viață. Chiar am prins o ciudă pe tot ce îmi plăcea înainte… Stil de viață boem, idile, suspine, mirosuri, îmbrățișări. Loads of bullshit. Și știi de ce? Pentru că în primul rând nu se vorbește despre toate treburile astea, toate se simt și în al doilea rând ca să le simți la intensitatea care trebuie, cu sinceritatea care trebuie îți trebuie o liniște pe care n-am avut-o în trecut și poate că nici acum nu o am. Dar la dracu, acuma măcar am învățat să tac, măcar atât.

– ce nu-mi place la mine e că nu mai scriu ca înainte, asta am urât dintotdeauna la perioadele aglomerate. Îmi atrofiază cuvintele, îmi retează creativitatea, mă simt handicapată sufletește și mental când nu pot scrie. Și nu, nu-mi promit că o să scriu mai des. Știu foarte bine că ar fi inutil să fac asta, doar scriu aici că poate într-o zi o să-mi recitesc gândurile și o să mă impulsionez să mai pictez câțiva pixeli în litere sau câteva litere în pixeli.

– nu știu cum sau de ce… sau poate știu, dar nu vreau să zic, dar mi-a scăzut toleranța la proști și nesimțiți. God… and I hate that about myself. Ăsta e un lucru pe care trebuie să îl repar, să fiu ca înainte. Nu se poate să mă enerveze fiecare idiot care dă buluc peste mine când eu încerc să cobor din metrou, fiecare vacă care se sprijină cu tot corpul pe singura bară disponibilă în autobuz sau fiecare puștoaică aiurită de viață care se urcă CU TOTUL pe piciorul meu din neatenție. Deci chestia asta trebuie să o schimb neapărat pentru că altfel o să mor extrem de tânără.

– nu mai vreau oameni care nu mă vor, poate e printre cele mai mari greșeli pe care le poți face într-o viață… indiferent de tipul de relație. Nu insista, don’t push it. NEVER PUSH IT! Pentru că dacă trebuie să insiști ca să faci pe cineva să te vadă, ceva nu e în regulă și cel mai probabil sigur nu merită efortul. E bine să te gândești în ce îți investești timpul și banii, iar a investi în oameni care nu te vor în preajma lor nu e o afacere bună. Niciodată n-a fost, niciodată n-o să fie, sunt puține lucruri și puțini oameni în viață care merită timpul tău. 

– un alt lucru pe care l-aș reschimba la mine ar fi chestia asta cu rom-engleza. Of, scăpasem de ea la un moment dat, dar am revenit… Am o fărâmă de speranță în mine că o să mă tratez de asta, dar nu pot să mă abțin. Unele expresii tot rămân mai mișto decât ale noastre… Sigur, ”mă-ta-n cur” poate e mai expresiv decât un ”fuck it”, dar și un ”fuck it” spus la momentul potrivit face minuni.

Nu știu câte din schimbările de mai sus sunt bune sau rele, dar un lucru nu s-a schimbat și n-o să se schimbe la mine câte zile oi avea: recunoștința. O să fiu recunoscătoare oricărui om care-mi face un bine, oricât de mic e el, o să fiu recunoscătoare soartei, norocului, lui Dumnezeu pentru tot ce am și pot să zic că anul ăsta am căpătat enorm. Cred că am devenit un pic mai realistă, dar în același timp și mai stresată sau încordată, am luat decizii pe care nu le regret, chiar dacă mi-au făcut rău. Am învățat că trebuie să facem pace cu noi înșine înainte să facem cu ceilalți și asta încerc să fac de luni de zile. Nu pot să zic că am reușit pe deplin, în mine zac adormiți mulți balauri, însă conștientizarea problemei e primul pas spre vindecare, nu?

Vă doresc sărbători fericite și liniște!

P.S. Recunoștința mea merge și spre voi pentru faptul că citiți ce mai apuc să scriu din când în când so thanks.

 

One thought on “So Thanks!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *