Sinceritatea descurca noduri

Am multe defecte. Asta e adevarul gol golut. Am multe defecte, am spus-o. Am defecte atat fizice cat si de caracter. Sunt impulsiva. Sunt posesiva, uneori sunt chiar turbata, de parca nu mi-am facut vaccinul cand m-a muscat cainele de pe strada. Nu multi pot tine pasul cu mine si cu comportamentul meu, dar si cei care o fac, sunt cei care conteaza si cei care raman. De exemplu, sor’mea tine pasul cu mine, nici ea nu stie asta. Nu e usor si nu isi da seama ca are mai multa putere in ea decat crede. Sunt o persoana nervoasa, geloasa si vorbareata, toate sunt defecte. Si cel mai rau e ca am slabiciuni. Stiu ca toata lumea le are, dar slabiciunile mele fac din mine orice. La asta am incercat sa lucrez in ultima perioada. Totodata am vise, poate prostesti, nepotrivite, la care nu renunt. Vise idioate, care imi fac mai mult rau decat bine si la care renunt cu greu, poate niciodata. Mai sunt niste defecte urate pe care le am, dar nu o sa le spun pentru ca aici sunt cam irelevante.

Am si o calitate (printre alte cateva) pe care incerc sa o… slefuiesc de mai multi ani. Sinceritatea. La inceput sinceritatea mea a fost bruta, prea directa, jignea, faceam oamenii sa sufere, asa ca nu o consideram calitate. Vezi tu, mereu am vrut sa fiu sincera cu oamenii, sa stau cu cartile pe fata. Adica de cand eram mica, serios…. mi-am zis “eu… o sa spun mereu ce simt si ce gandesc pentru ca asa e corect”. Declaratia mea de cand eram copila a suferit modificari pentru ca nu pot sa spun mereu ce simt si ce gandesc. Mi-a luat timp sa descopar asta, dar am reusit.

Mi-a luat mai mult timp sa descopar lucrul asta pentru ca intervenea Impulsivitatea din mine care mereu ma lua prin surprindere si dadea totul peste cap. In liceu, imi aduc aminte, m-am rastit la cineva (nu mai stiu la cine, oricum scuze) cand mi-a cerut tema, pentru ca pur si simplu ma saturasem pana peste cap de acest cerut al temei. E oribil sa traga toti de tine, uneori nu-mi mai faceam tema doar ca sa ma lase lumea in pace. In cap imi strigau tot felul de lucruri in momentele alea si din cauza Impulsivitatii, mai si ieseau. Eram ceva de genul “Asta gandesc, asta spun, deal with it”, dar nu e corect. Stiu, asa ca am adunat mai multa forta in mine sa ma abtin. Consider ca am ajuns la nivelul in care sa trec sinceritatea de partea opusa barierei ce desparte defectul de calitate.

Vorbesc despre sinceritate pentru ca e una dintre calitatile care pot fi invatate, in primul rand si in al doilea rand, e una dintre calitatile pe care le astept de la ceilalti. Nu cred ca e greu sa spui ce simti sau ce crezi si daca nu esti sincer in general, cu ceilalti, fii cu mine, pentru ca asa te rog, pentru ca asa e bine pentru mine, pentru ca asa cred eu ca e bine pentru comunicarea dintre mine si tine. Intelegi ? Si crede-ma ca nu mananc cacat cand spun asta. Lucrurile ies de o mie de ori mai incurcate daca nu vrei sa fii sincer cu mine. De altfel, cred ca lucrurile ies de o mie de ori mai incurcate intre oricare 2 sau mai multe persoane care refuza sa fie sincere. Lumea ar fi un loc mult mai simplu daca s-ar pune mai mult accent pe ce simtim.

Am scris despre subiectul asta pentru ca azi a fost a doua oara in ultima luna cand am observat ce mare diferenta e atunci cand stii datele problemei. De fapt, doar stiind datele problemei, rezolvi problema. E fix ca o problema logica:

1. eu simt/vreau X lucru
2. nu stiu ce simti/vrei
concluzie: ce?

Nu stiu cat de multi pricep importanta acestui detaliu, sinceritatea, sau calitatii sau cum vreti sa o numiti. Eu zic ca e importanta, eu zic ca e foarte importanta si ca descurca noduri, descurca fire, separa boabele de grau de cele de mac si… multe altele.

Nu crezi? Fii sincer.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *