scannerul 11D

Te văd și acum prin poarta ruginie, veche, cu miros de ploaie. Zâmbești. N-am să uit niciodată cum te-ai uitat la mine, cum te-ai transformat, pentru o clipă, în cel mai avansat ecograf cu propria dimensiune. Nu m-ai scanat 2D, 3D sau 4D, m-ai scanat 11D. E dimensiunea ta, unica dimensiune pe care am cunoscut-o.

Și apoi ai vorbit. Știu că dacă ai citi ce scriu și dacă ai ști că e vorba despre tine, n-ai mai vorbi cu mine. Mai știu și că oricum nu contează, oricum nu vorbești. Printre toate interdicțiile pe care mi le-am impus, pe asta cu scrisul nu pot să o respect, fie ce o fi. Atâta lucru să îmi permit, dacă nu pot să te respir.

Revin la vocea ta pentru că mi-a rămas întipărită în țesuturi. Nu-i frumos? Hai că le am cu jocurile de cuvinte, recunoaște, le întorc așa cum te întorc și pe tine în minte, pe toate părțile. Te opresc în aer și te întorc în șuruburi, cum se întorc gimnastele la sărituri. Te analizez și eu, poate nu ca un ecograf, poate ca un microscop. Te pun pe o bucățică de sticlă, te apăs cu un deget cât să te lipești temporar, să te agăț ca să te pot transfera sub lupă.

Mă uit prin cilindrul cu lupă din vise. Văd vocea ta, văd zâmbetul tău și apoi îți văd ochelarii în care sunt eu. Și iată, sunt și eu sub lupă, undeva în tine, ascunsă într-un ”hello”. Habar n-ai câte ore n-am putut dormi, câte feluri de mâncare n-au ajuns la mine în stomac și câte imagini cu tine am gândit și construit până să vii. Habar n-ai 🙂 și nici nu cred că vrei să știi, pentru că tu ești simplu și ești tot ce se vede.

Ah, ce mult îmi place asta. Ești ce vreau, ești simplitatea, ești vocea, ești sufletul, ești îmbrățișarea. Aș fi vrut să fii mai puțin, să nu mă gândesc la tine, cum nici tu nu te gândești la mine, să fiu rece ca piatra pe care îmi așez tălpile încinse. Nu sunt așa, dar nu știi asta. Oricum nu cred că vrei să știi. Poate vrei simplitate, dar știi ce se întâmplă? Sub lupă mă văd în tine, mă văd și eu simplă. Aș ajunge acolo cu tine. Fără tine însă mă frământ ca o plastilină și capăt forme gândite de Dumnezeu și, cu ceva noroc, înțelese de artiști.

Subit mi se pare inutil tot ce am scris pentru că în sfârșit tot ce vreau să spun e hello, mi-e dor de tine chiar dacă m-ai uitat complet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *