Samsung S5570 – Continuarea

Drumul înspre casă atunci când am un lucru nou în geantă capătă nişte dimensiuni paranoice de care te-ai speria pur şi simplu. Paranoia care mă cuprinde ţine probabil loc nerăbdării de a scoate telefonul şi de a-l butona (recunosc, privirile din autobuzul cu care merg mă intimidează), ţine locul poftei de a citi din noua carte pe care am cumpărat-o (nici aglomeraţia nu ajută) sau a mă dezbrăca pentru a reîmbrăca o cămaşă nouă (e drept, aici intervine jena de a face acest lucru neobişnuit în public).

În orice caz, în drum spre casă, cu telefonul nou în geantă, lucrurile nu au stat prea roz. M-am gândit că:

  • cineva îmi dă în cap şi în loc să ia BlackBerry-ul care era mai la îndemână o să ia Samsungul, mai ales că vede că e nou
  • o să ne oprească poliţia şi o să ne percheziţioneze şi o să vadă că am un telefon şi nu o să mă creadă că l-am cumpărat şi aşa o să mi-l ia
  • o să se răstoarne maşina şi nu o să apuc niciodată să îl mai folosesc.
  • o să fac accident cu maşina şi poate o să am o ultimă energie să îl butonez şi apoi să îl ţin în siguranţă ca să îl las moştenire
  • o să sune din senin (chiar dacă nu avea cum să sune pentru că nu era nici deschis şi nu avea nici cartela în el) şi aşa o să se descopere că am un telefon nou în geantă şi…
  • o să fiu urmărită până cobor ca să îmi fure telefonul despre care nu ştia nimeni

Până la urmă am oftat şi m-am uitat pe geam, încercând să mă concentrez asupra maşinii burduşite cu oameni. Apoi oamenii s-au luat la ceartă cu şoferul şi a fost un show mult mai interesant decât gândurile mele paranoice, plus că în haosul acela nimeni nu s-ar mai fi gândit să îmi ia mie telefonul din geantă. Toată lumea voia să ajungă acasă, aşa cum voiam şi eu.

Am ajuns, am scos cutiuţa din geantă şi apoi am reflectat asupra situaţiei. Am avut flash back-uri cu ceea ce s-a întâmplat ultima oară când am formatat telefonul. S-au dus naibii toate contactele aşa că am pus mâna pe o foaie şi un pix şi am început să notez telefoanele pe care ştiam că nu le am stocate în SIM. Am făcut asta cu o viteză egală cu viteza luminii, mai ales că metoda asta era mult mai rapidă decât să stau să caut cum să fac să îmi copiez contactele de pe blackberry pe SIM. În orice caz, a venit şi momentul mult aşteptat în care am pus cartela în telefon şi l-am deschis.

Acum poate o să râdeţi, dar când îmi iau un lucru nou… adică total nou, cu care habar nu am să umblu, îmi place să mă câcâi singură în cameră, să îl învăţ, fără privirile altora. Un alt motiv pentru care nu m-am apucat să îl scot din geantă.

De foarte mult timp sunt sceptică în ceea ce priveşte telefoanele touchscreen. Era o convingere personală că telefonul trebuie să fie cu butoane pentru că s-a întâmplat să fiu sunată “din geantă” pentru că se deblocase telefonul pers. respective, pentru că avea touch şi astea se deblochează mai repede.

Dar am trecut peste această prejudecată şi cum sunt iubitoare de gadget-uri şi de tehnologie, am zis că trebuie să încerc şi un smartphone cu Android, mai ales că toată lumea are şi se declară mulţumită. După cercetări intense şi după ce am adunat câteva păreri m-am hotărât asupra modelului – Samsung S5570. După cum ziceam cu o postare în urmă, am avut surpriza să primesc şi un card microSD de 2GB la el.

Am pus cardul, cartela, l-am pornit şi am început să îl cercetez. Touch-ul se mişca bine. În primul rând am editat contactele – un telefon rămâne un telefon. Apoi am testat camera de 3,15 MP şi l-am conectat la internet să văd cum se încarcă. Diferenţă ca de la cer la pământ între ce ştiam că poate un wireless de telefon de la BB şi ce poate Samsung cu roboţelu’ ăsta micu’. Am testat sunetul, apoi am început să instalez aplicaţii, jocuri, să văd ce face fiecare atingere, fiecare butonel virtual sau fizic.

5 ore au trecut în seara aceea de vineri, 5 ore pe care le-am petrecut atingând un ecran fascinată nu atât de ce poate, ci de cât de bine se mişcă. După 5-6 ore a căzut jumătatea aia de baterie şi a trebuit să îl las să respire şi să îl pun la încărcat. Concluzia pe care am tras-o în seara aia e foarte simplîă:

E altă viaţă.

Va urma…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *