Sa mergem mai departe

E ora 19.21 şi miroase a mâncare. Azi am trăit în nesimţire. Adică nu am simţit nimic, nu am văzut nimic, nu am gândit. Rutina începe să se instaleze într-adevăr, un singur lucru mă poate scoate din starea asta. Un lucru prea puţin posibil, desigur. Aşa sunt toate speranţele. Moarte. Mi-aş dori uneori să mă sufoce cineva. Să îşi încolăcească mâinile pe gâtul meu şi să îmi astupe caile respiratorii. Ar fi tare comod. Nu aş avea eu nicio responsabilitate pentru ce mi s-a întâmplat, aş da vina pe cel care a făcut-o. Parcă prea simplu, aşa-i? Nu e vorba că îmi doresc să mor sau prostii din astea, dar pur şi simplu am obosit să stau în picioare fără să am de ce să mă sprijin. Mă mai dor şi picioarele.

Metroul devine pe zi ce trece un şarpe mai frumos care îmi zvârcoleşte stomacul dimineaţa şi seara. Maşinile fac atât de mult zgomot încât am impresia că vor exploda din moment în moment şi îmi vor intra cioburi în ochi. De ce cioburi în ochi? Pentru ca dimineaţa şi seara dorm cu ochii deschişi, mă ustură ei de somn da’ ignor senzaţia asta si o asociez cu explozia masinilor. Aştept să se întâmple ceva şi nimic nu se întâmplă, totul merge cum merg şi eu. Dacă râd eu, râd şi ceilalţi, râde şi metroul şi stomacul meu. Copacii parcă mă privesc şi ei, amuzându-se de monstruleţul ce am devenit… dar cine mai are timp să îi ia şi pe ei în seamă… ei întotdeauna vor avea pe cineva, ba un vânt, ba o ploaie… au cu cine conversa şi cu cine împărtăşi ceea ce gândesc şi simt.

O să mă mobilizez şi voi merge mai departe… pentru că asta mi-e meseria.


One thought on “Sa mergem mai departe

  1. Going through a bad phaze? 🙁 Din punctul asta de vedere, nu prea sunt eu in masura sa consolez pe cineva… Tot ce pot sa spun este ca tu iti revii foarte repede si esti printre cele mai optimiste persoane pe care le-am intalnit… ceea ce ajuta foarte mult. Asta este, the show must go on 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *