Rutina intr-un metrou gol

Uneori îmi doresc să mor pentru o zi… am fost şi sunt foarte obosită. Atât de obosită încât azi rămăsesem singură în metrou şi nu îmi dădeam seama ce s-a întâmplat cu persoanele care erau lângă mine cu două secunde mai înainte când s-a anunţat penultima staţie. Oribil mai e să ai prea multe de făcut. De dimineaţă am şi întârziat la primul curs, nici nu ştiu ce am făcut la testul ăla… cui îi mai pasă, cel puţin am intrat în examen la altă materie unde am luat notă de trecere…

Apropo… ce e chestia asta domn’e cu datu’ examenului pentru a intra în examen? E examenul ăsta aşa o mare plăcere încât trebuie să arăţi că eşti calificat pentru a participa la această activitate? Ţi se dă vreo primă de Crăciun pentru că ai reuşit să intri în examen şi să îl şi iei ? Nu, chiar nu prea înţeleg mecanismul ăsta de gândire dar oi fi eu înapoiată…

Cu toate că sunt obosită şi aş avea nevoie de o săptămână de moarte ca să mă refac, am reuşit să nu calc niciunul dintre cei nuştiucâţi câini care mi-au ieşit în faţă când eram la volan. Deci am dat azi numai de câini sinucigaşi… Câini emo… Câini care au nevoie de cămăşi de forţă. C’est la vieeeeeeeeeeeeeee….. lalalalaa…

Voiam să mai scriu, da’ ce să mai scriu… că mi-a căzut un ochi adineaori şi o pleoapă… şi mai bine, dacă am timp, o să scriu mâine ce am uitat azi…

Noapte bună

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *