Romanii sunt oameni buni

Am citit postarea lui Manafu adineaori. Pe Cristi nu am apucat sa il cunosc personal la Webstock pentru ca de fiecare data vorbea cu cate cineva si mi-a fost jena sa il intrerup, dar urmaresc activitatea lui in online si cu mana pe inima pot spune ca e un exemplu de urmat ca atitudine si realizari. Culmea e ca am deschis acest Draft acum mai bine de 10 minute cu gandul sa scriu ceva pozitiv despre Romania. Nu am apucat sa citesc ceea ce au scris colegii mei bloggeri despre subiect, asa ca sper sa nu ma repet…

Povestea nr. 1

Citeam… sau mai bine spus REciteam zilele trecute postari mai vechi de blog. Am dat si de postarea pe care am scris-o in 2007 cand m-am operat de apendicita. Cu gandul la ea si la oamenii buni mi-am adus aminte de medicul care m-a operat si mi-a spus ca “mama te iubeste, e aici cu tine” cand m-am trezit din anestezie si aveam dureri atat de puternice incat imi curgeau lacrimile pe obraji. Mi-am adus aminte de femeia din salonul alaturat care s-a dus sa cumpere niste fiole de algocalmin si ne-a dat si noua din ele si de femeia dintr-un autobuz aglomerat care mi-a oferit locul pentru ca si-a dat seama ca sunt proaspat operata.

Povestea nr. 2

Cand am achizitionat ultimul telefon am trecut pe langa un accident. Era vorba de o fata tanara care fusese lovita de o masina, fata trecuse prin loc nepermis si multi oameni erau stransi in jurul ei. Sunt sigura ca multi s-au dus din curiozitate, dar foarte multi au sarit sa o si ajute, cineva o tinea in poala si incerca sa o trezeasca cu apa din ce am putut descifra de la distanta. Nu cred ca era lovita foarte grav… cel putin sper.

Povestea nr. 3

Am fost la Brasov in 2010, in vara si am intrebat pe cineva cum se ajunge intr-un anumit loc. Erau 2 persoane, sot si sotie cred, intr-o dacie veche. Ne-au indrumat si s-au oferit sa ne duca cu masina, desi era extrem de aproape locul respectiv.

Povestea nr. 4

Asta e amuzanta foc. Am asteptat o data in facultate vreo 3 ore sa dam un examen. La examen, un baiat m-a lasat sa o iau inaintea lui, trebuia sa prezentam niste eseuri si sa raspundem la cateva intrebari. I-am multumit si l-am ajutat si eu printr-un raspuns corect soptit la o intrebare pe care nu o stia. La un alt examen foarte important… aproape unul dintre cele mai mari mi s-au terminat pixurile ๐Ÿ˜€ Doua aveam, doua mi s-au terminat, asa ca a trebuit sa cer din “public” un alt pix, au ajuns la mine vreo 10.

Povestea nr. 5

Stiti ca eu sustin cu mult drag cazul Ioanei. Sunt multi oameni care au donat pentru ea si sunt sigura ca sunt si mai multi care ar dona daca ar avea puterea. Sunt multe cazuri de oameni care au fost ajutati si asta demonstreaza destul de multe. Faptele vorbesc.

Povestea nr. 6

Cred ca nu o sa uit niciodata doua intamplari legate de experientele mele de incepatoare la volan. O data m-am trezit fata in fata cu o masina pe o strada cu sens unic. Nu era cu sens unic, dar ar fi trebuit sa fie pentru ca era foarte aglomerata si nu era spatiu decat de o masina. Ne angajasem amandoi in trecere, eram incepatoare si in spatele meu deja erau alte masini, m-am panicat. Soferul m-a vazut si s-a urcat cu masina pe bordura pentru mine, ca sa am loc sa trec. A doua faza a fost cand ma chinuiam sa parchez masina corect in spatiile delimitate, ca sa nu ma injure nimeni si sa nu o las nici cu linia intre craci, nici cu posterioru’ intr-o parte (da, inca vorbesc despre o masina ๐Ÿ˜› ) si un barbat s-a oprit sa ma coordoneze. Am reusit intr-un final si i-am multumit, dar cred ca despre asta v-am mai povestit.

Povestea nr. 7

Acum maxim 2 saptamani o doamna mi-a atras atentia ca sunt murdara pe haina, in spate. I-am multumit si m-am scuturat de praful pe care il stersesem de temiriunde (sper ca exista cuvantul asta)

Povestea nr. 8

Mi-am adus aminte de gestul bibliotecarei din liceu. Mi-a daruit o carte fara niciun fel de ocazie, doar pentru ca stia ca sunt pasionata de subiectul respectiv. Am fost chiar foarte fericita, imi doream mult cartea respectiva.

Povestea nr. 9

In 2008 am urcat la Cetatea Poienari. Sus era un nene care strangea banii de “intrare”, adica urcai pana 1480 de scari si apoi trebuia sa platesti ca sa vizitezi cetatea. Nu era o suma mare, dar a fost un grup de copii cu doua mame care cand au ajuns acolo s-au trezit ca si-au lasat portofelele in masina. Nenea i-a lasat sa viziteze oricum si nici noua nu ne-a luat banii pe al doilea aparat foto.

Povestea nr. 10

Aici nu am o povestea propriu zisa… vreau doar sa dedic punctul asta tuturor oamenilor care m-au ajutat de-a lungul vremii si credeti-ma, sunt foarte multi, cele de mai sus sunt doar mici lucruri pe care mi le-am adus aminte. Familia mea este alcatuita din oameni deosebiti, care intind o mana de ajutor oricand la nevoie, prietenii mei de asemenea. Una dintre prietenele mele cele mai bune ma suporta cu brio inca din liceu cand imi placea sa o tachinez pe diverse subiecte copilaresti ๐Ÿ˜€ si zilele trecute nu s-a suparat cand am calcat putin stramb intr-o anumita chestiune. De curand am avut norocul de a intalni oameni la fel, care au avut rabdare cu mine si m-au ajutat cu anumite treburi, m-au inteles si in continuare fac asta. Le multumesc tuturor si le sunt foarte recunoscatoare.

Povestea nr. 11

Nu va impacientati, ne apropiem de sfarsit. Povestea cu numarul 11 este despre un om care, din pacate, a plecat dintre noi acum foarte putin timp. Ar fi o mare greseala sa nu il mentionez aici cand, pentru mine si sper ca pentru multi, a fost un exemplu de bunatate pura, care niciodata nu venea din obligatie. Imi este sincer greu sa scriu mai multe, mi-am adus aminte si ieri si adineaori cand am scris despre operatia din 2007, ca el m-a adus de la spital cu masina, el intindea o mana inainte chiar sa spui ca ai nevoie de ajutor, el i-a ajutat pe ai mei sa aleaga pana si monitorul spre care privesc chiar acum si pe care l-am primit cadou cand am implinit 20 de ani. Nu o sa il uit niciodata si atunci cand o sa aud de oameni buni, chipul lui o sa mi se iveasca mereu in minte. Cuvintele mele sunt mici fata de ceea ce a fost si fata de cum ne-a marcat… pe toti cei care l-am cunoscut.

Nu stiu daca as putea scrie un blog cu oamenii buni de care am dat, dar stiu ca o serie de carti tot ar iesi.

Si da, toti despre care am vorbit sunt/au fost romani.

 

3 thoughts on “Romanii sunt oameni buni

  1. Pingback: Caut oameni cu talent la oameni buni | M A N A F U *

  2. Frumoasa postarea, exista intr-adevar multi romani saritori.
    O sa dau si eu un exemplu care m-a frapat oarecum. Mergeam spre munte cu ai mei si, negasind vreun loc liber pentru un popas, ne-am hotarat sa parcam putin masina langa o padurice. Ne vedeam de treaba, cand opreste o masina pe sensul opus, traverseaza catre noi desi era destul de periculoasa zona, fiindca se circula cu viteza, sa ne intrebe daca am patit ceva la masina si avem nevoie de ajutor. I-am multumit si i-am spus ca suntem in regula, ca am oprit doar pentru 5 minute. Dar ne-am mirat, pentru ca ne-am obisnuit cu imaginea romanului care mai degraba scoate telefonul mobil sa filmeze atunci cand se intampla un accident, decat sa dea o mana de ajutor. M-am bucurat sa constat ca nu suntem toti asa ๐Ÿ™‚

  3. Pingback: Romanii sunt mai buni decat zice Google(Da, “Romanii sunt destepti!”) | Ionut Oprea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *