revelatii in miez de vineri noapte

Îmi place să stau până târziu vineri noapte pentru că știu că a doua zi e sâmbătă și nu mă presează nimeni și nimic să mă trezesc devreme (în mod normal). Și îmi mai place noaptea pentru că, din te miri ce motive, sunt mult mai creativă, îmi vine multe idei în cap și altele de genul ăsta. În seara asta am avut o serie de revelații. Le scriu și aici ca să nu le uit, sunt foarte importante:

Revelația nr. 1

Azi nu am mai ajuns la a treia zi de Internet&Mobile World pentru că n-am apucat să termin la timp treaba. Plus vremea. Plus 3-4 ore pe drum traversând Bucureștiul într-un autobuz care nu ar trebui să fie acoperit, dar trebuie pentru că afară plouă și totuși aș prefera să mă plouă decât să merg în aglomerație și, evident, mirosuri. Putem noi ca circulatori cu RATB-ul să ne spălăm mai des? Nu.

Revelația nr. 2

Muzica de care spuneam eu că e folk acum ceva vreme, nu e de fapt folk. E muzică românească și atât… sau nici eu nu știu ce e, de fapt nici cei care o cântă nu știu clar ce e. Poate ar trebui să inventăm un nou nume pentru tipul ăsta de muzică cântată linișit la chitară, cu versuri simple din suflete simple, folosind cuvinte mici și scurte, descriind sentimente mari și lungi.

Revelația nr. 3

La 11.14 am pus capul pe ursul de pluș pe care l-am primit de la o cunoștință la începutul verii. E un urs de pluș extraordinar de confortabil, cu o burtă pufoasă, tocmai bun de dormit. L-am luat în brațe, îmi era frig și am adormit la birou cu capul pe urs. Din 5 în 5 minute mi-am ridicat privirea să mă reapuc de treabă și din 5 în 5 minute luam decizia să mai stau 5 minute și tot așa până la 12.07 când m-am reapucat de treabă. Am închis și geamul, toată ziua mi-a fost somn de la ploaie. Cine a zis că urșii sunt periculoși? Al meu e roz și mă lasă să îi dorm pe burtă.

Revelația nr. 4

M-am dus să scot router-ul din priză pentru că-l apucaseră Satanele și mă lăsase fără sucul universului (internet). Am restartat dihania și cât așteptam să își facă damblalele, să își tragă sufletul ca să aibă iar putere să intre în priză, m-a pus obejdia să mă uit pe geam. Am văzut o mașină argintie, fix în locul unde stătusem noi acum ceva vreme. Revelația nr. 4 constă în faptul că router-ul a făcut fițe, ce voiam să zic acum ținea de fapt de revelația nr. 5.

Revelația nr. 5

Din locul unde eram în seara asta se vedea fix în mașina argintie. Aceeași scenă, același chip mi-a revenit în minte ca o pâine care se mucegăiește felie cu felie pe zi ce trece. Azi o felie, mâine prinde mucegai a doua felie. O să înceapă și amintirile astea să mucegăiască în curând, nu știu dacă știi, dar s-a făcut toamnă între timp și plouă. Timpul nu ne așteptă pe noi să ne hotărâm, nu? Am mai zis-o. O mai zic până o să mor.

Revelația nr. 6

Am început să aștept și eu weekend-ul cu nerăbdare (semn foarte rău), dar apoi nerăbdarea dispare. Îmi dau seama că mâine e sâmbătă și urmează să facem curățenie în casă. Lasă să mai fie puțin vineri. O țâră, atât, o țâră… o țâră până la mop.

Revelația nr. 7

Urăsc chestia asta cu aspirator și spălat și praf și efort și mop cu Mr. Proper și miros de lămâie și Pronto. Dar nu pentru că e mult sau pentru că e greu, ci pentru că nu se păstrează. Exact ca viralul ăla de pe net care spunea ”ieri era curat, îmi pare rău că ai ratat momentul”. Și mai e problema cântatului prin casă, m-am plictisit de playlist-ul mental pe care îl am în fiecare weekend, vreau melodii noi…

Revelația nr. 8

Am citit un set de reguli pentru Social Media printre care una spunea (în engleză, eu o să traduc): să nu scrii niciodată pe Facebook când ești beat. La mine a fi obosit rupt și a fi beat sunt oarecum echivalente. De fapt, cred că am mai mult discernământ când beau… Nu, stai. Eu am discernământ și nu beau… deci… stai, unde eram? Da, deci nu cred că e bine să scrii nici când ești foarte obosit. Oboseala e sabia care-ți taie filtrele și lasă zaț în urmă.

Revelația nr. 9

Să dau Publish sau să nu dau Publish?

Revelația nr. 10

Trebuie să ajung prin Obor să cumpăr niște materiale de la mercerie, trebuie să lucrez la ceva weekend-ul ăsta. Am zis că fac o husă cuiva și-s om de cuvânt. Nu suport superstiția cu lucratul în zilele lucrătoare, cineva care coase/croșetează/tricotează trebuie să stea pe bară foarte multe zile din an doar pentru că ”e sărbătoare”. Wow, ia stai așa… oare femeile de la fabricile de textile nu cos în zilele de sărbătoare? Asta înseamnă că 300 de zile din 364/365/366-sau-câte-zile-o-mai-avea-anul-acum primesc salariu fără să muncească, nu? Cred că tocmai am găsit ce vreau să fac tot restul vieții și nu m-a ajutat niciun curs cu titlul: ”Auto motivație” also known as ”Cum să te minți singur atât de bine încât să începi să crezi ce zic vocile pițigăiate din capul tău”, ”Reorientare profesională” știut și ca ”Dă-ne banii ca să stai pe gol cu anii” sau ”Spune nu depresiei de criză” tradus simplu în ”Lasă lama că ai șanse să scapi și atunci chiar trebuie să plătești chiria”.

Revelația nr. 11

Tocmai era să închei postarea, dar mi-am adus aminte la fix că mai aveam ceva de zis. Am auzit nu o dată, ci de două ori și chiar de trei ori filosofia cu „florile-s moarte” pentru că-s tăiate. Fiecare are dreptul să aibă propriile opinii și printre ”fiecare” mă aflu și eu. Așadar, nu-s de acord. Gândiți-vă că florile oricum mor fie că e mai devreme sau mai târziu, gândiți-vă că florile oferite fie ele în ghiveci sau nu, hrănesc suflete și încăperi. Și hrănesc chiar și animale. Menirea lor e să hrănească deci, într-un mod figurat sau nu, n-are importanță.

p.s. Evident, dacă aș avea de ales între o floare la ghiveci sau una tăiată și eu aș alege-o pe cea în ghiveci, dar nu pentru că e vie/moartă, ci pentru că îmi place că ține mai mult și am la ce să mă uit și ce să îngrijesc în fiecare zi. Tschuss.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *