Puştii din metrou

Adolescenţa e o perioadă interesantă din viaţa unui om, au tot felul de schimbări…. mai plăcute, mai neplăcute. Mă rog, cred că în mare parte sunt neplăcute. Când suntem puşti atitudinea pe care tindem să o adoptăm este aceea de rebeli (că doar de-asta au şi făcut şi numit filmul Rebel Without a Cause, nu?:) )… Recunosc că şi eu am trecut prin ea, dar nu a fost o atitudine faţă de părinţii mei sau faţă de anumite persoane, ci doar faţă de subiectele zilnice, faţă de sistem… ştiţi voi “fuck the system”. Argumentam cu înverşunare, scriam cu înverşunare… uneori mi-e dor de acea “înverşunare”, dar anii mi-au potolit setea de teribilism… aşa cum trebuia să se şi întâmple.

Ca adolescentă am fost mult mai liniştită decât cei pe care i-am văzut în metrou acum câteva săptămâni. Întâmplarea fu aşa:

Vreo 4 indivizi cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani să zicem, îmbrăcaţi în haine “cool” dă hip-hapări vorbeau despre “părinţii” lor. În primul rând ei erau “cool” nu numai pentru că erau îmbrăcaţi în haine dă hip hapări, dar şi pentru că vorbeau unii cu alţii de pe o parte şi alta a metroului. Adică unul dintre dăştepţi stătea pe un rând de scaune care era paralel cu celelalte şi fireşte îşi vorbeau cu un sonor suficient de puternic să se audă între ei şi să audă şi tot vagonul ce căcaturi le ies din gură.

– Aualeu, frate, am vorbit aseara cu aia… m-a stresat mai rău ca maică mea, frate…

– Da, frate, să vezi maică mea ce mă enervează, frate… Mă sună mereu că aah, Florine să ajungi la 22 că ţi se răceşte mâncarea, Florine hai în casă să ne uită la televizor, Florine să ajungi devreme că vreau să stai în casă, că aşa vreau eu…

– Da, bă, da… aşa şi cu maică mea… Să vezi ce mă bate la cap şi începe să se roage de mine. Frate, păi io pă taică miu îl respect, că dacă nu fac ce zice nu stă la discuţii cu mine, îmi baga mâna în gât şi mă dă cu capu’ de perete de nu mai zic nimic.

Mă rog, au mai zis ei nişte prostii pe acolo… pe-astea le-am reţinut pentru că mi s-au parut… epice. Deci dragi mame… daţi-vă copiii cu capul de pereţi la propriu, se pare că le place!

Şi când a coborât teribilistu’ ăla mic, care se împiedica în pantaloni, le spune ceva băieţilor si foarte şmecheraş, cu o figură de poppin’ le arată dej’tu mijlociu şi coboară. Vai di mini, ce cul eştimăăă, ptiuu….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *