provocare cu defecte si calitati

Oamenii au defecte. E un adevăr universal, pentru că dacă n-am avea defecte n-am fi oameni. Ce este important, însă, e munca pe care trebuie să o depui constant ca să îți poți corecta defectele sau să le poți măcar ține în frâu. În ”arta de a nu scrie un roman” am citit o chestie foarte interesantă.

Un grup dezbătea dacă oamenii se pot schimba sau nu. Unul dintre personaje a zis că nu se pot schimba, ci se pot doar educa, instinctul rămânând acolo. Tind să cred că este adevărat, de exemplu, nu cred că o să scap vreodată de setea de viteză, dar mă pot educa să fiu mai prudentă la volan. Pe de altă parte, vreau să cred, orbește poate, că oamenii se pot și schimba în anumite cazuri. Nu știu care-s alea, dar optimista din mine nu mă lasă să văd doar partea goală a paharului.

În fine, mă întind la vorbă aiurea. Ce e cu titlul, întrebați, da? M-am gândit să scriem despre defecte. Să ni le recunoaștem. Pentru că deja am scris despre un defect ce ține de felul meu de a fi, cred că o să mai scriu despre o calitate și încă un defect, de data aceasta care ține de fizic.

1. defectul fizic

Știu că sunt mai multe, iar cel despre care o să vorbesc nu se poate observa în mod special. Cu toate astea, reușește uneori să mă deranjeze cel mai mult – picioarele. Picioarele mele sunt speciale, am platfus la amândouă și port un număr dificil, rareori găsesc încălțăninte care să îmi placă și care să mi se potrivească.

Îmi deformez încălțămintea foarte ușor dacă nu este de bună calitate. De un an am și un ghinion teribil de reușesc să îmi cumpăr cele mai proaste chestii. Dacă mă strânge câtuși de puțin un pantof, imediat am dureri, mi se face rană etc. Slavă Domnului, nu este un defect care se vede în mod special și mama mereu îmi zice: iubește-ți picioarele, că-s ale tale. Are dreptate, sigur, mai ales că nu pot să schimb cu nimic situația ci doar să accept și să mă adaptez. Asta nu înseamnă că mă obsedează mai puțin și că nu îmi imaginez cum îmi tai din degete, ca să port măcar cu un număr mai mic 😀

2. o calitate

2 defecte și o calitate, da? Ca să nu fim chiar negativiști. Părțile frumoase există și ele în fiecare dintre noi, fără excepție. O calitate de a mea zic eu că ar fi sinceritatea. Din păcate, încă lucrez la șlefuirea ei, pentru că nu e o calitate perfectă. E ca un fel de diamant semi-brut, ceea ce înseamnă enorm. Am luat-o de la o formă care nici măcar brută nu era, nu știu care e cuvântul pentru ceva mai brut decât brutul. Ideea e că am ajuns de la ceva mai jos decât brutul, la brut și acum la semi-brut. Sper să urmeze să strălucesc, pentru că este cu siguranță un capitol la care am lucrat ani de zile.

Interesant e că sinceritatea asta aproape exagerată era un defect, dar uite că poți învăța să transformi defectul în calitate. E cu dus și întors, din sinceritate am intrat în multe încurcături de cele mai multe ori emoționale pentru că mi se pare uneori foarte eliberator să spui ce simți fără absolut nicio perdea. E ca atunci când îți ții respirația foarte mult timp și apoi tragi o gură de aer proaspătă, zdravănă.

Am evoluat, am avut grijă să muncesc, să mă autocorectez și da, spun că sinceritatea e o calitate și e un lucru bun, chiar dacă nu toți o apreciază. În mare pare trebuie să lucrezi la hainele cu care îmbraci sinceritatea când o practici pe ceilalți și să înțelegi că a nu spune unele lucruri pe care le gândești nu e greu. Tăcerea șlefuiește sinceritatea.

Acum e rândul vostru: un defect și o calitate. La treabă.

Later edit: Am uitat să adaug că mi-ar plăcea foarte mult să pot merge desculță pe stradă și că nu îmi place deloc să îmi cumpăr de încălțat sau să merg la shopping 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *