Profesori pe care ii pastram in suflet toata viata

Am ajuns acasa acum o jumatate de ora plina de entuziasm si bucurie in suflet, mintea mea parca spunand continuu “awesome-awesome-awesome-awesome”. Acum ca m-am potolit, as vrea sa scriu o postare la obiect, nu foarte filosofica, pentru ca e un subiect pe care l-am mai abordat si inainte. Va spun clar ce s-a intamplat.

Eram in drum spre casa, ieseam de la metrou cand m-am hotarat sa o sun pe mama sa o intreb ce aveam la pranz. Raspunsul ei a fost ceva mai ambiguu, asa ca am hotarat sa dau o tura pe la clovnul ranjitor (Mc), ca si-asa nu mai fusesem demult si din fericire, chiar daca am luat acea amenda acum cateva zile, am facut rost de ceva banuti si m-am indepartat putin de prapastia financiara in care cazusem. Oricum problemele cu banii se rezolva eventual, daca esti un om cu capul pe umeri si un dram de noroc. Si dupa ce mi-am setat ochii pe “fasole mode” ca sa citesc panoul cu produse de la mec, ma indrept spre casa si vad ca alaturi sta cineva cunoscut. Imediat mi-am recunoscut profesorul de istorie din generala, dl. Petrescu. Si pe moment n-am stiut ce sa fac, asa ca l-am lasat sa se departeze fara sa spun nimic. Mi-am luat mancarea si m-am dus la o masa sa imi iau pranzul, urmarindu-l de departe.

Am stat pe ganduri… ce sa fac? Sa ma duc sa il salut sau nu? Daca nu ma mai recunoaste, daca se sperie ca as fi cine stie ce stalker sau mai stiu eu ce… Pan’ la urma am incercat sa gandesc cu mintea unui profesor, mi-ar placea sau nu sa vina un fost elev la mine sa ma salute si sa ma intrebe de sanatate? Si cu mintea de profesor am raspuns “Da, mi-ar placea”, iar cu mintea de fost elev mi-am zis “Dar de ce nu i-as saluta pana la urma?” Si dupa conversatia mea imaginara, in care am facut putin schimb de roluri cu mine insami, am decis sa ma duc la masa lor (era la masa, dupa cum mi-am dat seama mai tarziu, cu o alta profesoara de-a mea care acum este si directoarea scolii). M-am dus, i-am salutat si le-am spus cine sunt. Spre surprinderea mea, domnul profesor si-a adus aminte de mine, mi-a zis ca ii paream cunoscuta, dar ca nu mai stia sigur de unde sa ma ia… si asta a contat foarte mult pentru mine.

In anul in care am terminat eu generala am fost singura din 30 de elevi care a dat la materia lui, cu incapatanare as putea spune, dar nu mi-a trecut prin cap ca ma va retine. Si dna. directoare parea foarte incantata ca m-am dus si i-am salutat si a fost foarte draguta, m-a intrebat ce facultate am facut, daca am mai vorbit cu ceilalti colegi si la sfarsitul conversatiei mi-a urat succes mai departe, in viata si in cariera. Le-am zis ca ma bucur mult ca i-am reintalnit dupa atatia ani si le-am dorit si eu mult succes la scoala in continuare.

Am fost emotionata cand am inceput sa vorbesc cu ei si apoi m-am emotionat si mai mult cand am vazut ca isi aduc aminte de mine cat de cat. Sincer imi tremurau mainile, desi sper ca nu s-a vazut πŸ˜€ Am plecat din curtea clovnului cu un zambet pe buze, imi venea sa rad ca fraiera pe strada de bucurie ca am vorbit cu fostii mei profesori pe care nu i-am mai vazut de atata timp. Cum de le-am retinut numele si i-am recunoscut dupa atatia ani? Pai, v-am mai zis ca eu am tinut la profesorii mei inca de mica si mi-a placut sa fiu mai apropiata de ei, sa vad in ei niste oameni, niste prieteni, niste indrumatori nu numai intr-un domeniu, ci si in viata. Si imi aduc aminte foarte bine si acum unele ore de-ale domnului Petrescu pentru ca era un profesor foarte bun si intotdeauna am inteles istoria explicata de el, altfel decat din manual sau de la orice alta persoana care mi-a predat vreodata aceasta materie. Si dna. directoare mi-a fost profesoara de biologie 4 ani de zile, cum sa nu tin minte ierbarul si desenele cu atrii si ventricule de pe caiet?

Sunt foarte multi profesori care mi-au influentat viata, care m-au indrumat si pe care ii port in suflet, alaturi de amintirile frumoase ale copilariei si adolescentei. Poate nu mai tin minte toate numele lor, dar cu siguranta daca ii vad, ii recunosc ca si cand as fi terminat generala ieri si uite ca, din fericire, am lasat si eu ceva urme si ar avea macar o vaga banuiala ca eu am fost copilul care a stat in bancile din fata lor candva.

4 thoughts on “Profesori pe care ii pastram in suflet toata viata

  1. Frumoasa postare, intr-adevar si eu ma bucur cand mai vad cate un profesor care mi-a fost drag, il/o salut si ma recunoaste. Culmea ca pe mine ma tin minte profii din generala si mai putin cei din liceu, care au fost mai recenti :)) By the way, mi-ar placea sa citesc o postare si despre Horvat sau profa de romana sau de franceza, chiar si cea de latina; cum, necum, ne-au ramas in minte si in suflet πŸ˜€

  2. Ahahahaaaa…. da, chiar vorbeam zilele trecute cu sor’mea despre profa de romana si felul ei memorabil de a fi, Doamne, ce mi-ar placea sa o revad… Cre’ ca e cea mai cinica persoana pe care o cunosc si da, chiar ar merita o postare. O sa scriu clar despre ea candva, merci de idee si de comentariu πŸ™‚

  3. Ar trebui sa scrii si despre diriga noastra……..ar fi niste istorioare destul de interesante si amuzante……sau de Bozi cu care ma mai intalnesc ocazional……M-am intalnit si cu diriga de vreo cateva ori si am salutat-o……nu ca m-a recunoscut….nici nu ma asteptam sa ma recunoasca….pico pico

  4. :)) hai ca asta a fost tare… pai, da, ar fi misto de scris faza cu Tzontzo… ah, ce de inspiratie, clar o sa mai scriu despre profesori mai ales cand va vad asa dornice de a reciti faze din liceu πŸ˜€

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *