Prin mine trece o amintire


Simţurile îmi sunt atât de departe. Totul e inodor. Totul e incolor şi silenţios. Cum să trăieşti într-o astfel de lume răpită de tot ce aduce fericire? Mi-e poftă de veacurile nemuririi. De norii pe care jucăm leapşa cu îngerii. De mirosul dulce-greţos de flori. Mi-e dor de vremurile trecute în care îmi făceam griji că mi-am uitat penarul acasă. Mi-e dor de copiii ce acum se înalţă. Şi simt acum. Eu simt, dar nu ce trebuie. O umbră de dragoste mă urmăreşte. Sunt părinţii ce mă strigă la masă şi mă ceartă că am stat până târziu. Şi plâng pentru că mă ceartă. Vreau să plâng că mă ceartă.
Când eram muguri căutam comori ascunse de o floare. Plângeam când nu le găseam, dar am învăţat că acele comori nu erau decât lucruri fără valoare. Am devenit flori şi am văzut că fructele contează, că ce simt ele e sacru, că ce simt e important. Stăteam în lădiţe diferite,mergeam să ne vândă.
Toţi ajungem acolo.
Priveam din spatele daciei cum liniile negre de pe geam îmi tăiau orizontul şi copacii pe o parte şi alta treceau cursiv de-a lungul drumului. Pieliţă cu pieliţă, sub cuţitul timpului ne uzam şi minutele muşcau lacom din noi, noi… neajutoraţi… noi, resemnaţi. Ce zâmbet frumos avea copacul meu… Ce tânăr şi frumos era… Ne iubea şi pe cracile sale atârnam zi şi noapte, ne ţinea cu drag, ne iubea fără măsură.
Şi eu ca ceilalţi speram că voi atârna mereu, că nu voi lovi niciodată pământul negru şi aspru, dar… Uneori îi îngreunam sarcina, ne legănam jucăuş pe crengile sale, dar nu se supăra deşi durerea nu era tocmai uşor suportabilă ne strângea cu putere şi nu ne lăsa să cădem nici măcar când venea iarna şi viscolul îi tăia faţa cu lamele de vânt şi nea
Îmi pierdeam vremea aiurea, fugind după fluturi de cârpă. Făcând baloane de săpun prin curte şi dându-mă 10 paşi înapoi când trecea o pisică neagră prin faţa mea. Mă loveam, mă zgâriam şi plângeam de durere. Vreau durerea aia de copil înapoi. Vreau să plâng pentru durerea aia. De ce nu pot să plâng? Dar cum? Uite. Lacrimi. „Haha”, râde îngerul meu păzitor. „Nu sunt aceleaşi. Apa din ochii tăi e putredă şi seacă. Nu mai ai suflet, nu mai ai suflet, Alexandra!”

One thought on “Prin mine trece o amintire

  1. Sweet memories… ce ne-am face fara el? ce ne-am face fara amintirea din spatele daciei? fara penarul uitat acasa si de comorile pe care le puteam descoperi prin ladite? ah, frumos a fost!
    niciodata nu am inteles de ce trebuie sa spunem everything tasted better when we were young… chiar nu stiu 🙁 oricum… totul parea mai luminos si mai frumos.
    Multumesc pentru copilaria fericita

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *