Prima mea vizita in Londra (2)

[continuarea primului articol Prima mea vizită în Londra (1), text scris de D.V.]

Am rămas și fără țigări… mă gândeam: ce dracu’ fac eu de la 7-8 dimineața până la 17:00. Toți banii care îi aveam mi-au ajuns de un pachet mic de țigări, o ciocolată și o apă. Mă gândeam… apa trebuie să-mi ajungă, pe la 11 am mâncat jumătate de ciocolată și am păstrat a 2-a jumătate în cazul în care mesajul nu ajunge la mama și trebuie să dorm în aeroport 🙂 A 2-a jumătate de ciocolată urma să fie cina 🙂

Stau eu singur în aeroport, încerc să dorm pe bagajul mare pe care-l căram după mine, nu am reușit nici cum… Senzația pe care am trăit-o atunci nu pot să o compar cu nimic, singur în aeroport pe o bancuță. Vezi oameni cum vin, îți zâmbesc, stau 20 minute și pleacă… și tu rămâi…

Niciodată nu a mai trecut timpul atât de greu… se face vreo ora 15-16:00 și se deschide check-in-ul, eu am fost primul 🙂 Merg la poarta de îmbarcare. Îți dai seama că după ce stai de unul singur într-un aeroport de la 6:00 pana la 16:00 cam pierzi noțiunea timpului. Stau pe bancuță (again) și aștept să înceapă îmbarcarea când dintr-odată văd că se deschide! În capul meu: OAU! În sfârșit ! Merg acasă! Îmbulzeală mare la îmbarcare, știi cum e… Urc în avion, ma așez frumos în scaunul meu și aștept să decolăm. Coșmarul s-a terminat. Dintr-odată o văd pe stewardesa care incepe și verifică biletele tuturor pasagerilor, zic… La dracu, o fi careva cu bombă sau ceva, nu se poate să am eu așa ghinion.

Ajunge la mine și-mi spune că trebuie să mă dau jos din avion. A fost una dintre cele mai grele lovituri pe care le-am primit vreodată. Mi-a venit să plâng, “De ce? Vreau doar să ajung acasă. Ce aveți cu mine?” Și-mi zice stewardesa că trebuie să mă dau jos că avionul ăsta nu merge în Belgia, merge în Peru, prima doamnă care mi-a verificat biletul nu a fost atentă ce scria pe bilet și m-a lăsat să intru în avion. Îți dai seama ce aventură era dacă ajungeam în Peru… 🙂 Nici nu pot să-mi închipui… Și fără bani, și fără telefon, doar cu pașaport și o față de om disperat 🙂
OK… ies din avion și-mi aștept avionul. Cool, în final ajung în Charleroi, mama nu-i… era aprox. 18:00. Mă plimb pe la toate ghișeele să-i cer cuiva să-mi dea un bilet gratuit către Bruxelles. Îmi zice o tipa, du-te afară și vorbește cu șoferii, ei te-ar putea ajuta. Cool, merg afară și îl abordez pe un șofer și-i explic tot ce mi s-a întâmplat (în engleză, nu știu franceză sau flamanda). După ce-i explic tot, așa repezit/disperat cum eram am și uitat să-l întreb dacă vorbește engleză. La sfârșit, după 5 minute de vorbit și explicat îl intreb pe șofer: “do you speak english?” … La care șoferul îmi răspunde: “un poquito”, era clar, m-a înțeles perfect :)) Mi-ar fi plăcut să mă filmeze careva să-mi vezi fața în momentul ăla… Deja eram sigur, dorm în aeroport până în următoarea zi și până la urmă fac eu cumva să ajung acasă. Mă pun și-mi mănânc cina (a 2-a jumătate de ciocolată), după “mancare” ies afara la o țigară și mă gândeam să întreb un polițai ce mă sfătuiește să fac. Stând și fumând țigara și uitându-mă cu disperare și ochi umezi la autobuzele care vin din Bruxelles o văd pe mama care-mi face cu mâna! În momentul ăla… God bless everything, and my mom, and my father, and my brother, and Vlad, and everything ! :))))

That was an adventure… wasn’t it ? 🙂

One thought on “Prima mea vizita in Londra (2)

  1. Pingback: Prima mea vizita in Londra (1)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *