Prima mea vizita in Londra (1)

[Am scris azi că vreau povești și deja am primit una foarte bună, sunt tare fericită. Enjoy!] Textul a fost scris de D.V.: 

Se întâmpla acuș vreo 4 ani. Locuiam în Bruxelles și am hotărât să merg până în Londra la un prieten, în weekend, cu avionul.

Am aterizat la Stansted, am luat un microbuz până în centrul Londrei în King’s Cross. Prietenul meu, Vlad, locuia în nordul Londrei. Iau metroul. Eram foarte derutat în King’s Cross, 1 milion (exagerez) de intrări/ieșiri/direcții, noroc că am un simț al orientării destul de dezvoltat și am găsit linia pe care trebuie să o iau. Urc în metroul super aglomerat și în spatele meu era un domn de culoare destul de bătrân, avea peste 55 sigur.

După ce pornește metroul începe domnu’ și înjură de toate cele:

“De unde ați venit atât de mulți?”, “Puturoși ce sunteți, futu-vă, bagu-vă …”

Înjura non-stop pe toată lumea, parcă era împotriva umanității sau ceva… Mă gândeam: există 2 variante. 1: Totul e OK și ajung la Vlad cu bine. 2: Domnu’ pune mâna pe mine și în secunda 2 îl iau la bătaie de nu a văzut așa deva în viața lui (instinct de român) :)) Domnu’ a coborât din metrou și totul a fost OK până la urmă. Ajung unde trebuia să ajung, în nordul Londrei la stația de metrou. Ies afară, vreau să-l sun pe Vlad, nașpa, nu aveam roaming la telefon. Era undeva în jurul orei 18:00.

Merg la cel mai apropiat magazin, cumpăr o cartelă de telefon, mă pun pe o bancuță singurel și-mi schimb cartela de la telefon, îți dai seama, eram cu bagaj după mine. Telefonul meu nu era decodat și nu am putut suna de pe el. Cool… ce dracu mă fac acu’, nu pot să-l sun, să-i spun că am ajuns. Mă uitam în stânga și dreapta după un iCafe să-i dau un mail, nu știam pe unde dracu’ să traversez strada, englezii au un mod ciudat de a semnaliza “zebra”, foarte rar se găsesc marcaje pe asfalt, sunt doar 2 chestii mici (gen piloni) iluminate în mijlocul străzii și lumea știe că acolo e trecerea pentru oameni 🙂

Cool, faza cu iCafe-ul nu o să meargă, zic: hai să caut un telefon public, am văzut niște autobuze parcate și am mers să-l întreb pe un șofer unde găsesc un telefon public. Telefoanele publice erau chiar în spatele meu, doar că eu buimac și stresat că o sa dorm pe stradă nu le-am văzut 🙂 Îl sun pe Vlad care deja era agitat că eu încă n-am ajuns, vine după mine cu mașina și mergem la el acasă. Îmi las bagajele și ghici! La Pub direct ! 🙂 După vreo 4-5 beri Vlad îmi explică cum e la job-ul lui și-mi zice: “Uite ce cărți de vizită mi-am făcut!” Îmi dă cartea de vizită pe care o bag în portofel (îmi place să păstrez cărțile de vizită).

Ne-am îmbătat & stuff, a doua zi am tot umblat din colo-n-coace. Luni dimineața aveam avion spre Charleroi (un aeroport la vreo 50km de Bruxelles). Pornim dimineața la drum spre aeroport (cu mașina lui Vlad). Zborul era în jurul orei 6:00. După încă o seara de băută & stuff îți dai seama că ne-a fost foarte greu să ne trezim. Cu greu am ajuns la aeroport, ne luăm rămas bun și toate cele. Ajung în aeroport și ghici ce… am pierdut avionul 🙂 Merg la doamna de la casierie să cumpăr alt bilet, îmi zice doamna că biletul costă £16, cel puțin așa am înțeles eu. Înțelesesem ca plăteam doar diferența pentru că am pierdut avionul. Scot banii să-mi iau alt bilet și-mi zice femeia: “six zero not one six”, biletul era £60.

Zborul era la la aprox 17:00. Aveam bani fix pentru drumul de la Charleroi (aeroport) spre Bruxelles. Trebuie să fac ceva, că n-am suficienți bani să ajung acasă. Trebuie cumva să-l sun pe Vlad.  Acu’ e acu’… telefonu’ nu avea baterie, nu aveam nici un număr de telefon (în cap). Îmi aduc aminte… hopa… am cartea de vizită. Me = cel mai fericit om de pe planetă. Mi se pare că mai aveam vreo £11 în portofel. Îl sun pe Vlad să vină să-mi dea bani. Vlad era aproape în Londra (aeroportul Stansted e la vreo 60km de Londra). Se întoarce Vlad și-mi dă toți banii pe care-i avea în portofel, £60 sau £70, nu mai țin minte exact. Ne luăm iar rămas bun & stuff. Merg și-mi cumpăr alt bilet de avion.

Cool, prima problema rezolvata, cum o rezolv pe cealaltă? Cum ajung de la Charleroi în Bruxelles ? Nu aveam nici un număr de telefon, telefonul mort. Cum să fac să o anunț pe mama din Bruxelles să vină (cu bani) după mine în Charleroi. Singurul număr pe care îl știam din cap era numărul de fix din Romania, fratele era acasă atunci. Sun (de la telefon public) și-i explic fratelui rapid, rapid ce am pățit și să o sune pe mama să-i spună să mă aștepte în Charleroi, atunci am pierdut orice conectare cu familie/prieteni, oricine care mă putea ajuta, nu aveam telefon… și nici bani 🙂

 Continuare

One thought on “Prima mea vizita in Londra (1)

  1. Pingback: Prima mea vizita in Londra (2)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *