Povestea pestelui

Eram la metrou când am văzut un cuplu pe peron. Se sărutau cu foc, se țineau în brațe și îmi aduceam aminte senzația pe care o ai când îmbrățișezi din suflet. Mirosul celuilalt să se integreze în celulele tale, liniștea să ofteze în tine pentru ultima oară, prăpăstiile să se închidă și nemilosul timp să fie în genunchi pentru câteva momente.

El avea o pungă cu apă și ceva pești de acvariu. Cred că erau vreo 4, unul mai mare, 2 mai mici, unul foarte mic pe care l-am văzut târziu. Înotau frumos, vioi și mi-am adus aminte că eu nu știu să înot. Mi-am dorit pentru câteva secunde să fiu un pește. Care sunt avantajele lor? Că înoată, se pot mișca repede, nu pot face diverse boli incurabile, nu au probleme existențiale, se împerechează cu cine pică fără să aibă o conștiință, fără să dea socoteală nimănui, fără să caute. Peștii nu trăiesc foarte mult (mă refer la cei mici, de acvariu) așa că nu știu ce înseamnă să fii copil, tânăr, bătrân.

Nu-și pun problema că nu o să aibă o carieră, bani, mâncare, haine. Da, băi, nu își bat capul cu haine! Sau cum arată. Arată așa cum au luat viață, așa cum au fost creați și nu le pasă. Nu se pot vopsi, nu pot arăta mai bine sau mai rău.

Sunt multe avantaje pe care le au peștii, chiar multe, mă gândeam… Dar apoi mi-am dat seama că au și multe dezavantaje până la urmă.

Nu sunt liberi în primul rând. Cel puțin nu ăștia de acvariu. Și nu au buzunare pentru că nu au pantaloni. Nu pot alerga, nu pot alege să fie buni într-un domeniu anume pentru că ei sunt buni doar la înot, nu au unde progresa. Nu știu ce gust are dulceața de vișine, nu știu să citească, nu află povești, nu scriu povești. Poate cel mai rău lucru e că nu pot ține în brațe pe nimeni și nu pot iubi, nu știu ce înseamnă formele unei femei sau puterea brațelor unui bărbat. Un lucru care ne aseamănă de pești e că cei mari îi mănâncă de vii pe cei mici, invariabil.

De fapt, da, mi-am zis, sunt mai mult dezavantaje. Ei știu doar să înoate și să fie pești, nu se pot schimba în niciun fel și, e drept, se mai joacă, dar nu e nimic palpitant. Și apoi mi-a venit în minte cântecelul lui Dory din Finding Nemo: Just keep swimming, just keep swimming… 

Și cumva, prin acestă banală întâmplare, prin cuvintele astea puține și melodice, s-au liniștit toate furtunile din mine. O să fie totul OK, I gotta just keep swimming. 

2 thoughts on “Povestea pestelui

  1. Deci au tot felul de boli, unele care nu se vindeca altele care se pot trata. Unii din ei traiesc 4 sau chiar 10 ani deci nu traiesc chiar asa de putin.

    Unii din ei se imperecheaza cu o singura femela, de exemplu 2 masculi de betta se bat pana la moarte de aceea nu se pun 2 intr-un acvariu mic. Dansul de imperechere intre el si femela e ceva extraordinar.

    Scalarii isi aleg o singura data perechea si sunt teritoriali. Se bat mai mult pentru teritoriu decat pentru femela din ce am vazut.

    Aia cu faptul ca nu isi aduce aminte decat un minut e un fel de mit nu e real. Nu pot fi dresati dar nici nu-s prosti.

    Am schimbat siteul pe care il pun de obicei, cred ca iti dai seama si de ce.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *