Povestea noastra

Intamplarea de azi m-a prins intr-un moment destul de emotiv, dar cum lucrurile stau mai bine, m-am gandit sa scriu despre una dintre cele mai importante fiinte necuvantatoare din viata mea: pisica. V-as ruga sa nu asociati numele animalului cu chestii pornografice, incep sa urasc pseudonimele date anumitor parti din corp. Nu mai poti sa vorbesti serios despre ceva, cu cineva, ca automat asociaza cu ce nu trebuie… un cuvant… Nu poti sa spui “am vazut o cucuvea intr-o seara”, “am mancat o gogoasa” sau “imi iubesc pisica” pentru ca automat se interpreteaza… deci o rugaminte am: don’t.

Celelalte

Am avut o pisica veterana, care a trait 12 ani si ne-a umplut agenda cu peripetii si povesti eroice. Dupa ce a murit Liza (asa o chema), a ramas Tomita, mostenitorul ei, care dupa cativa ani a disparut in mod misterios. Am incercat sa mai adoptam pisici de la vecini, dar nu ne-am adaptat nici noi cu ele, nici ele cu noi. Pisica mea (actuala, o sa va spun numele mai incolo) are o poveste interesanta pe care probabil nu v-am spus-o pana acum. E din Ploiesti, un coleg de serviciu a luat-o de pe strada si a adus-o la birou (in Bucuresti), neavand unde sa o tina. Initial a fost data altcuiva, dar persoana respectiva a adus-o din nou inapoi. Sora mea s-a hotarat sa o ia la noi, desi mama spusese ferm ca nu mai vrea pisici dupa fiascoul cu celelalte pisici ale vecinilor. Sor’mea si-a asumat riscul si dupa ce au stat cu pisica in birou o zi intreaga, s-a hotarat sa o aduca acasa la noi. Frumoasa, curata si dresata sa faca la litiera, n-a avut nimeni ce sa obiecteze, dar cum am ajuns sa o iubim?

Inceputul nostru

Prima oara cand am vazut-o am fost putin circumspecta, nu era foarte fricoasa (doar calatorise cu trenul, statuse intr-un birou plin de oameni o zi intreaga si mersese prin autobuze si altele in haina sora mii), dar nu stiam cum o sa se adapteze. A fost prietenoasa in primele zile din cate imi aduc aminte (asta acum 6 ani), avea in jur de 5-6 luni, era inca puiut. Momentul in care am stiut ca e speciala a fost cand am luat-o in pat, langa mine, am invelit-o si si-a pus capul pe mana mea, ca pe perna, adormind langa mine. Nici o alta pisica nu statuse, dar ea a stat si asa adormim si acum in fiecare seara.

Pe ea o cheama Naci

Numele ei are din nou o poveste interesanta. In 4-5 ani nu ne-am putut decide asupra unui nume… am strigat-o in 100 de feluri. De la Ţuţi pana la Popi (de la “popica”, spatele ei seamana cu o popica cand asteapta la usa), Pătu (de la pătuţă, pentru ca are pete negre pe spate), Piersicuta si Dumnezeu stie cate altele. De vreo 2 ani am inceput sa o strigam Naci. Naci e un nume inspirat de vreo 3 lucruri… O telenovela turceasca, nu stiu cum am ajuns sa o asociem cu ea, numarul lui Fibonacci pentru ca rimeaza Naci-Fibonacci si ultimul, dar si cel mai important – Hatchi. Daca stiti cine e Hatchiko o sa stiti si de ce am asociat-o cu el, chiar daca e caine. In fine, dupa multi ani de nume aleatorii… in sfarsit am ramas la unul singur, potrivit ei – Naci. Ah da, uitasem… eu ii spun “fi-mea” de foarte mult timp si prietenii mei s-au obisnuit cu asta, chiar ma intreaba “ce face fi-ta?”, stiu ca de-a lungul vremii lucrul asta a dus lumea in eroare destul de mult, dar e vorba ca asa m-am si ne-am obisnuit sa ii spunem.

Un nume neobisnuit pentru o pisica neobisnuita

Stiu ca voi, iubitorii de pisici, intelegeti mai bine articolul asta. Si mai stiu ca cei care nu au avut niciodata un animal de casa la care au tinut nespus de mult nu o sa inteleaga articolul asta si e posibil chiar sa imi puna etichete, dar nu-i nimic, nu suntem toti perfecti. Nu stiu daca Naci este o pisica speciala in raport cu alte pisici pe care ceilalti le au, dar cu siguranta este speciala pentru mine si speciala fata de celelalte pisici care au trecut prin casa noastra. Dupa prima noapte in care am dormit impreuna, Naci s-a invatat sa doarma mereu langa mine, in bratele mele sau pe burta mea. Ceva foarte interesant ce am observat de-a lungul vremii, a fost ca de fiecare data cand am avut o durere, fie ea sufleteasca sau fizica, ea venea si se aseza pe locul unde ma durea… bine si nu numai la mine, la toti membrii familiei. Cu Naci ma razboiesc, ne jucam in felul nostru, o apuc de burta, ma musca (nu rau, daca vede ca ma doare, incepe sa ma linga pe mana), ne vanam, scoatem sunete ciudate, ne transformam in doua amazoance pentru ca na… daca iese in curte, sa stie sa se apere de alte pisicute.

Totodata, cu timpul, Naci a invatat sa raspunda si la “comenzi”. Cand ii spun “hai” stie ca o chem pentru ceva si vine imediat, cand ii spun “n-ai voie” pe un ton aspru, stie ca a gresit cu ceva sau ca… tre’ sa se dea jos de pe imprimanta 🙂 Se urca mai mereu pe birou, unde stau eu cel mai des, pe scaun cand acesta e liber sau pe hainele mele. Cand vrea mancare, miorlaie – cere; cand vrea afara sa isi faca nevoile cere la usa, ca un caine si cand o doare ceva nu prea are chef de oameni. Naci e iubitoare de junk food, ii plac chipsurile, pufuletii, popcornul, ciocolata si altele de acest tip, dar nu prea bea lapte (nici cand era pui nu bea). In schimb e innebunita dupa iaurt si folia de aluminiu de pe cutiile de budinca/iaurt/smantana etc. o innebuneste de pofta. Ah… si daca vrea ceva ce mananci si dupa ce ii dai constata ca nu ii place, tot mananca “din respect” zic eu, iar a doua oara nu iti mai cere.

Naci vaneaza si omoara pasari (desi n-a reusit sa omoare niciuna pana acum, doar sa le inhate si sa le sperie), dar nu se sinchiseste prea mult in legatura cu soarecii… soarecii doar ii omoara in joaca (da, a avut o victima). Mai nou, ii plac si broscutele, le vaneaza in fiecare seara.

Povestea mea

Stiu ca am scris mult pe internet despre ea si nici acum nu am terminat, dar din frica sa nu va plictisesc o sa incerc sa inchei. Naci, cu toate ca e doar o pisica, imi sta alaturi de 6 ani de zile. Am trecut cu ea prin multe si ea a trecut cu mine prin multe, s-a creat o legatura atat incat stim cand ceva e in neregula una cu cealalta. Si mama si sora mea o indragesc la fel de mult si stiu ca poate suna ciudat, dar cand iti petreci asa mult timp cu o fiinta ca ea, incepi sa o iubesti si sa iti faci griji pentru ea la cel mai mic semn ca ceva nu e in regula. Naci a fost alaturi de mine de multe sarbatori in care am stat singura, a fost alaturi de multe ori cand s-a intrerupt curentul, a venit sa se joace cu mine cand eram deprimata si s-a lipit de sufletul meu mereu cand n-aveam chef sa invat sau eram dezamagita de anumite lucruri. In anii astia, pisica asta a devenit tovarasul meu de viata, pentru ca e mai iubitoare decat unii prieteni pe care i-am avut, mai respectuoasa si desteapta decat unii oameni pe care i-am intalnit. Si cand ma uit in ochii ei stiu ce vrea sa ne spuna, chiar daca nu are o voce. Pentru ca vedeti… uneori nu e necesar sa ai o voce ca sa influentezi viata oamenilor si sa ii faci sa te iubeasca. Poti sa vorbesti foarte usor prin gesturi.

11 thoughts on “Povestea noastra

  1. Frumos articolul despre Naci! Mi-ai adus aminte de cateluşa copilăriei şi adolescenţei mele şi m-ai făcut să mă uit înduioşător la cea care i-a luat locul fizic de aproape un an de la dispariţia ei. Sentimentele atribuite animalelor sunt mai presus de orice interes, iar cei care nu au un exemplar acasă nu vor înţelege niciodată ce-nseamnă iubirea faţă de ele.
    P.S. Dacă tu ai fiica, eu am maimuţă, pe acelaşi principiu :))

  2. hihihi, da, imi pare rau ca ai pierdut catelusa. Daca era batrana, sa stii ca animalele cand simt ca-s pe moarte, pleaca de acasa.

  3. Foarte frumos ai scris. Eu nu-mi pot abtine lacrimile, fiindca a mea a disparut de ieri. Mi-e groaza sa nu i se fi intamplat ceva. Ajunsesem sa o iubesc si sa ma inteleg cu ea mai ceva decat cu un om. E casa pustie. Cosuletul si perna ei o asteapta, mancarica e pregatita. Unde esti, draga mea? In decembrie am gasit un catzel ciobanesc, nu parea bolnav dar era, l-am salvat cu medicamente, perfuzii si multa dragoste. Doctorul nu-i dadea sanse, dar eu m-am rugat si in ziua de Craciun s-a intamplat minunea. A inceput sa manance singur, acum are 5 luni, e mare cat unul de 1 an si nazdravan si rasfatat. Daca D-zeu si-a aratat bunatatea si nu mi l-a luat pe Max, nu trebuie sa mi-o ia nici pe ea.

    • Carmen, sunt sigură că o să vină înapoi. Fruntea sus, pisicuțele sunt în general destul de fidele 🙂

  4. Pingback: La 4 dimineata

  5. Ce frumos. Ma bucura atat de mult sa mai dau de oameni care iubesc animalele.. F multi nu inteleg relatia asta, si m-am certat cu atatia oameni tocmai datorita conceptiilor lor total eronate.
    Si eu am 2 pisici, le iubesc enorm, ma joc zilnic cu ele, nu ma satur niciodata si este atat de frumos sentimentul acela de iubire neconditionata.
    Iubitul meu nu era iubitor de pisici, dar i-a fost de ajuns cateva luni sa le descopere frumusetea. Acum dupa 5 ani a ajuns sa le considere parte din familie..
    Ma simt mult mai atasata de pisicile mele decat de oricare prietena de a mea.. Si nu le-as da pentru nimic in lume.
    Sa le dea Dumnezeu sanatate la toti iubitorii de animale, pentru ca mi se pare ca daca nu stii sa pretuiesti un animal nu ai suflet curat..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *