povestea cu taiatul unghiilor

Știam că o să vină ziua în care o să trebuiască să îi tai unghiile. Nu le-am mai tăiat de multă vreme și îmi agață mult pătura de pe pat. Mi-e milă… de pătură. Ei se pare că îi place așa cu unghiile mari, deși nu le vopsește și îi rănește pe ceilalți cu ele.

A zis mama să i le tăiem ieri, însă am ezitat. Azi am fost singură și n-a avut cine să mă ajute, dar am încercat oricum. Am prins-o zdravăn și m-am apropiat cu cleștele special. M-a certat, s-a zbătut, n-am reușit să îi tai nici măcar o unghie de frică să nu o doară. Am renunțat după nici 5 minute spunându-mi: fir-ar să fie, nu pot să fac asta!

Am revenit la trusă și am înșfăcat o pilă. Am zis măcar să nu mai fie ascuțite și am repetat procesul cu imobilizatul. A făcut la fel de urât, deși de data asta știam sigur că nu are cum să o doară ce îi fac. Am reușit să le tocesc puțin pe cele din față, am mai țipat la ea și i-am mai dat o pălmuță la fund, dar tot nu s-a potolit. Într-un singur moment am simțit că a renunțat la luptă, dar n-a ținut mai mult de 30 de secunde.

Am vrut să le pilesc și pe cele din spate. N-am mai reușit, am lăsat-o așa și ne-am despărțit furioase. Eu foarte furioasă pe ea, ea foarte furioasă pe mine. A fugit în altă cameră și eu m-am dus în a mea. M-am uitat în jur, terminasem lucrul pentru site-uri, urma să mă apuc să termin geanta la care lucrez de ceva vreme și totuși m-am oprit un pic. M-am așezat în pat și m-am gândit: gata, acum sunt singură, nu mai e nimeni cu care să vorbesc. Toți au plecat, până și ea.

M-am surprins cu asta. Ar fi trebuit să mă obișnuiesc până acum și totuși nu, mi-e dor de unii oameni, îi vreau aproape de mine. Dar nu sunt, ba unii dintre ei mă mai și mint cu diverse. Mă lasă complet pasivă. Și stăteam pur și simplu în liniște, fără să fac nimic, mă gândeam la treaba asta puțin pierdută. Deodată aud zdub-zdub pe scări, am înțeles că o să coboare.

Inițial am crezut că se duce să mănânce, când deodată i se zăresc în dreptul ușii mai întâi mustățile și apoi tot capul cu ochi mari, cu pupila neagră. Se uita la mine cu o expresie care nu poate fi explicată în cuvinte. A venit hotărâtă. A mirosit puțin în jur, apoi s-a uitat iar la mine cuminte, dar serioasă. Mă întreba dacă poate urca în pat. M-am uitat la ea și i-am zis din priviri: faci ce vrei, eu m-am pleoștit din alte motive.

Decide să se urce în pat. Îmi miroase pantalonii și parcă observă, fără să se supere: aha! deci te-ai jucat cu câinele… Apoi se uită iar în ochii mei și de data asta îmi spune: vezi? Dacă nu te-ar fi mâncat pe tine în dos să îmi tai unghiile nu ne-am fi supărat așa. Vrea să se urce în brațele mele, dar când vede că nu îmi dau mâinile la o parte și nu o invit, renunță și se așază liniștită lipită de piciorul meu. Se uită afară și eu decid să scriu toate astea pe blog, așa că mă ridic și mă duc iar la calculator. Ea se ridică și pleacă, probabil se duce să doarmă. N-a spus nici măcar un ”Miau”, dar am înțeles perfect că nu mai e supărată și nu sunt singură.

2 thoughts on “povestea cu taiatul unghiilor

  1. Un mic sfat, inveleste-o intr-un prosop inainte de orice procedura de genul asta, ai sa vezi ce succes ai pe viitor. Se va simti atat inchisa cat si mai in siguranta acolo 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *