povestea cu rasul isteric

Azi de dimineata m-am trezit pe la un 5 să zic şi am adormit cu greu înapoi. Se întâmplă asta des, e ceva pe fond psihic, toată lumea le are pe ale lui. Am amânat alarma apoi de două ori, o dată am oprit-o de tot, dar am reprogramat-o în somn, telepatic, aşa mi s-a părut. M-am trezit cu 45 de minute mai târziu decât trebuia, abia m-am ridicat în capul oaselor şi am pus mâna pe prosop cu lehamite, să mă duc să fac duş.

Am făcut, dar tot nu m-am trezit total. Am avut o stare de vis în continuare, dar care s-a transformat în ceva ciudat pe drum. De cum am păşit pe poartă, am vrut să fac ceva inedit. Nu ştiam ce, dar mă gândeam la campanii, la idei de promovare, reclame, texte, cuvinte şi metafore bune, tot drumul am avut în minte că trebuie să ajung azi undeva anume, să văd pe cineva anume, să trăiesc ceva anume.

M-am gândit toată ziua la mai multe persoane care au păşit prin viaţa mea şi au lăsat amprenta cumva aici, în pieptul ăsta de crocodil care ticăie mai ceva ca în Peter Pan. Am avut porniri multe, dar în acelaşi timp un nechef m-a ţinut lipită de scaun, aşa cum o ancoră ţine vaporul în loc. Şi mi-am dat seama că viaţa e foarte ciudată şi că încep să nu o mai înţeleg.

De dimineaţă o savuram cu fiecare pas pe drumul meu acoperit de copaci, acum nu mai ştiu de ce lucrurile se întâmplă aşa cum se întâmplă. Nu văd pur şi simplu nici un rost în unele chestii, jur, şi eu întotdeauna vedeam lecţia, vedeam scopul, vedeam de ce s-a întâmplat ceva într-un anume fel. Azi am rămas rece ca o bucată de fier şi n-am mai putut să cuprind cu mintea de ce s-a întâmplat cum s-a întâmplat. Chiar nu ştiu şi probabil nu o să ştiu niciodată. Poate că nu eu trebuie să ştiu cum s-a întâmplat asta, poate scopul nu mă priveşte pe mine, dar îmi vine să râd. Parcă mă aud râzând isteric de ironia pe care o trăiesc şi apoi colţurile gurii se aşază la loc în forma lor prestabilită şi îmi dau seama că nu e de râs.

Până la urmă n-am făcut nimic special, o să mă îndrept spre casă, o să mănânc şi o să scriu din nou. Apoi o să mă uit la un serial şi o să mă mai gândesc puţin, nu o să sune nimeni, nu o să dea nimeni mesaj, nu o să se schimbe nimic, nu o să fac o campanie mişto din lipsă de încredere şi susţinere şi o să îmi dau shut down ca în fiecare seară, acoperindu-mi creştetul capului cu pătura. Gestul unui om epuizat care speră că mâine o să se întâmple ceva, care speră că o să uite de visele de peste zi şi o să se trezească în altă lume.

One thought on “povestea cu rasul isteric

  1. Pingback: sinuciderea unui bec

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *