povestea cu magazinul de jucarii, tableta si cartea cu Batman

Să tot fie o săptămână-două de când aștept inspirația să scriu articolul ăsta. E interesant că uneori avem subiectele și știm exact ce vrem să spunem, dar cuvintele nu vor să iasă așa cum vrei tu să iasă din te miri ce motive.

Nihasa a reușit să apese pe un trăgaci al amintirilor din copilărie cu ale lui #diafilmeromanesti pe youtube. Tocmai am închis linkul cu ”Ursul pîcîlit de vulpe”. L-am vizionat cu maximă atenție, am observat fiecare cuvânt scris sub formă veche, fiecare desen, expresia personajelor. Am fost atât de absorbită de diafilm încât am avut impresia că văd imaginile proiectate pe peretele vechi al casei în care am copilărit, cu pereți denivelați sau crăpați și miros de vechi. Apoi am început să aud zgomotul pe care aparatul acela maro, vechi, cu lampă, pe care îl țineam într-o geantă grena îl scotea de fiecare dată când îl băgam în priză. Avea și o fantă de aerisire și se încălzea, avea un miros specific.

Dar m-am trezit și peretele casei vechi dispăru, iar zgomotul pe care aparatul cu lampă îl făcea (parcă avea un nume, nu? nu mai țin minte însă) se depărtă și se transformă de fapt în zgomotul pe care îl face cooler-ul de la netbook. Pentru asta îi mulțumesc lui Bogdan, mai ales că mi-a inspirat următoarea parte a textului, cea de care spuneam la început că o tot amân de ceva vreme.

Dacă tot vorbim de copilărie (coincidența face că azi e și 1 iunie) și gadget-uri și alte jucării, să vă povestesc o fază.

Exista un magazin de jucării lângă locul de muncă al părinților mei. Nu era nimic ieftin în el, iar ceea ce era ieftin cu siguranță intra în inventarul meu. Mi-am luat de la ei scârboșenii din alea gelatinoase cu ochi, cărți de joc, jucării din lemn, tăbliță pe care scriai cu un pix din plastic (un fel de tabletă cu stylus, nedigitale 😀 ) tetris-uri și tot felul de alte tâmpenii. Chiar tăblița aia o am perfect în minte, era roz, cu margini albastre și ca să ștergi ridicai pelicula de plastic de deasupra. Pot să declar faptul că am folosit-o destul de mult, făceam calcule matematice pe ea și, ce-i drept, sistemul meu de operare mai dădea eroare. Deh, și Android-ul mai dă greș, de al meu ce să mai zic.

Era un obicei să merg prin magazinul acela și să mă chiorăsc la chestiile ”mișto” pe care le aduceau. Trecuse ceva vreme de când nu mai cumpărasem nimic, mai ales că nu mai aveau tâmpenii ieftine, ci doar chestii scumpe și hăinuțe.

Printre ele era o carte cu Batman, cu poveste audio. Dădeai pagina, apăsai pe buton și pabaam, se auzea o voce care spunea povestea în engleză (am învățat engleza de la Captain Planet și nu era o problemă – nu, nu de la Cartoon Network că nu prindeam). Îmi plăcea de muream, mi-a plăcut așa mult cartea aia încât îmi aduc aminte perfect și cât costa: 95.000 de lei. Enorm pe atunci.

Copil viclean am fost mereu și am căutat metode prin care să fac rost de cartea aia nenorocită. Am mers cu mama, i-am arătat-o și mi-a zis clar că nu mi-o poate lua pentru că e prea scumpă. M-am rugat de ea, în fine, am lăsat-o baltă până la urmă. Aveam nevoie de o altă strategie, așa că planul B era întotdeauna să apelez la tata.

Am mers de mână cu el și am început să expun ofertele pe care le știam mai bine decât vânzătoarea. Dintre toate prostiile cu care îl cicălisem, ba aia, ba aiălaltă, tata s-a oprit tot la o tabletă monotonă (a se citi – nu foarte colorată, trasai linii negre, nu îmi incita curiozitatea deloc). Magazinul era atât de încărcat cu marfă încât unele lucruri erau cumva puse pe jos. Așadar ceva îi captase atenția lu’ tăică miu, era semn foarte bun, ceva-ceva eram sigură că îmi ia, ce să mai. Era o luptă ca și câștigată, chiar dacă nu îl alesese pe Batman, Batmaaan! O întreabă pe vânzătoare cum funcționează tableta, nu era ca aia roz pe care o aveam, ci avea două sau patru butoane de o parte și de cealaltă. Prețul, din nou, era unul mare, dar…

Continuarea…

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *