povestea cu doza zilnica de lactate

– George Călinescu e perpendicular pe Banul Antonache?

– Da.

– Bine, merci.

– Np.

După 10 minute:

– Ah, ce cretină sunt, era și harta în mail-ul pe care mi l-ai trimis.

La 19 fix ajung la nr. 44, La George Butunoiu&Oskar. Prima oară când sunt punctuală. Habar n-am la ce să mă aștept, n-am mai fost niciodată acolo, nu știu localul, nu știu conceptul localului (pentru că e mai special), nu știu în ce constă mica întâlnire, știu doar despre ce se va discuta și cine este invitat. N-am avut timp să mă documentez și nu îmi place asta. Dar cam așa e când ai treabă și te împarți în mii de ferestre, mai ales că azi am primit multe mesaje și urări și am vrut să le mulțumesc tuturor. Mulțumesc încă o dată!

O văd pe Sabina și mă duc să o salut pentru că nu prea mai recunosc pe nimeni altcineva pe acolo. Îmi spune că s-a dezlipit o pereche de cercei lucrată de mine pe care a primit-o cadou (parcă s-a rupt ceva și în mine când am auzit asta), trebuie neapărat să i-o repar.

Apoi ne-am așezat la masă și am discutat. Despre ce? Despre alimente, importanța calciului în organism și importanța consumului de lactate. Un subiect de foarte mare interes pentru mine din două motive: unul e pentru că îmi plac lactatele și al doilea pentru că-s hipocalcemică și chiar am ceva documentație referitoare la alimentele bogate în calciu.

Invitatul special? Doamna Mihaela Bilic, medic nutriționist, iar întâlnirea a făcut parte din campania DZL (Doza Zilnică de Lactate) marca Zuzu.

Am avut și eu câteva întrebări, în mod evident, una dintre ele fiind legată chiar de cafea. Cafeaua absoarbe calciul din organism, dar se pare că nu la un nivel exagerat și am aflat că ceea ce se pierde prin cafea, se poate compensa simplu prin două lingurițe de lapte. De asemenea, caffe latte-ul este foarte bun în curele de slăbire pentru că oferă pe termen lung senzația de saturație.

Nu cred că aș putea cuprinde într-un articol absolut tot ce s-a discutat. Am vorbit despre mituri pe care le-am auzit din diverse părți, despre intoleranța la lactoză și diete, ce alimente consumă oamenii în alte țări și multe altele. Astea-s doar câteva dintre subiectele abordate. Am auzit câteva chestii care îmi sunt temă de cercetare cum ar fi: măslinele sunt fructe. Pe asta nu o știam, apoi faptul că românii consumă în medie 100ml lapte pe zi, ceea ce mi se pare extrem de puțin.

Întâlnirea per total a fost chiar interesantă, cum nu m-aș fi așteptat. Puțin cam lungă, a ținut peste 3 ore, dar ideile expuse au fost cel puțin logice și bine argumentate, mi-au întărit ceea ce credeam și eu mai ales referitor la diete și curele de detoxifiere. Au fost și lucruri spuse în privința cărora am rămas circumspectă, dar pe care nu le-am putut contesta din moment ce nu aveam toate informațiile necesare așa că am preferat simplu să ascult.

Atmosfera localului mi s-a părut cel puțin… de fapt, nici nu știu. Mi-a plăcut foarte mult de bucătarul șef care a venit și a vorbit puțin cu noi despre una alta. A zis că a lucrat și prin China, evident că mi s-au ciulit urechile automat și aș fi vrut să îl întreb dacă a apucat să învețe limba lor. Prima dragoste nu se uită niciodată, nu? O să iubesc întotdeauna chineza.

Conceptul restaurantului în sine e unul pe care nu l-am mai întâlnit (asta apropo, că tot vorbeam mai sus de concept). Este practic parterul unei case amenajat cu scaune, mese, canapele și tot ce găsești și într-un restaurant. E o atmosferă atât de familială încât îți vine să intri înauntru și să îi saluți pe ceilalți oameni care stau la mese, e un îndemn spre cunoaștere, spre legarea relațiilor, spre socializare, un mediu care te apropie. Și parcă apare chiar un instinct de a te apropia și în același timp știi că nu e chiar OK să te duci la ceilalți și să îi saluți, pentru că ar fi pur și simplu ciudat, nu?

În mine a creat un conflict. Aș fi vrut să îi cunosc pe toți, să rămân acolo și să vorbesc cu toată lumea, să le aflu poveștile. Încep să cred că-s obsedată de oameni și de întâmplările lor (apropo, bucătarul părea că trecuse prin multe și că avea o grămadă de istorisiri bune), iar cu siguranță locul ăla pare că ascunde multe taine. Ce să mai, întâlnirea a fost binevenită din toate punctele de vedere pentru o curioasă ca mine 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *