pierd 4 ore din viata

Da, domnilor, atât fac zilnic dus-întors până la birou de ceva vreme. Adică de când a venit iarna ca să fim mai clari, deși doar trotuarele sunt înghețate și nu șoselele, nu îmi dau seama de ce vin toate mijloacele de transport în comun așa greu (mai puțin metroul, binecuvântate fie șinele sale). Mulți îmi spun că e nasol când aud monstruoasa cifră pe care eu o pierd schimbând autobuze, metrouri și mergând pe jos, eu m-am obișnuit. În mod normal nu mă plâng de distanță, mă plâng de alte chestii. Și de fapt, poate nici de alea nu mai am chef uneori.

Cel mai și cel mai mult mă deranjează Căruța care merge cu 5km la oră. Ieri am văzut că trece și am zis că dacă mă grăbesc (știind miraculoasa viteză pe care o au), o prind. N-am prins-o, parcă mai mult a băgat viteză ca să scape de mine. Mă așteptam să scoată capul pe geam și să își lipească degetul mare de nas și să zică: nieninienie! M-am refugiat ca un homeless într-un magazin fiindcă era tare frig și am așteptat-o pe următoarea. Următoarea la fel, trece în viteză, era să o pierd iar și întreb șoferul ironic: frate, dar de când mergeți așa repede? Nimeni n-a înțeles ce am vrut să zic. Am tăcut și m-am așezat pe scaun fericită că merge repede. În 5 minute de la acest gând nu parcurseserăm 50m.

385-ul se mișca bine, săptămâna asta în schimb, am jucat ursul în stație cel puțin 5-10 minute de fiecare dată. Încă 30 de lei abonamentul lunar și 50 de lei pe metrou.

Revin la Căruță fiindcă am o adevărată problemă cu ei. Nu mai găsesc adjective suficient de puternice să îmi exprim sentimentele puternice care mă cuprind față de ei și mai ales când vin seara. Seara-s pline ochi mașinile și vin o dată la juma de oră, iar în ultimele zile am prins numai, dar NUMAI șoferi PROȘTI! Eu (deci EU) dacă mă urcam la volanul mașinii conduceam de 2 ori mai bine ca tembelii ăștia fără să am permis pe categoria D. Îmi este efectiv frică la viraje stânga/dreapta că se va răsturna mașina la câtă lume e în ele. Azi cred că am atins un nou record și ne-am înclinat la peste 45 de grade. Iaca, distracția și riscul sunt incluse în preț! Instinctual, ca să nivelăm centrul de greutate, ne-am urca pe cei care stau pe scaune, dar nu putem, na. Cică suntem oameni.

Inițial când urc, după vreo 20 de minute de așteptat în frig, stau cu banii în mână și mă uit la șofer. De fiecare dată se oprește puțin timpul și în mintea mea se derulează scenarii în care ba țip la ei, ba îi bat cu volanul, ba capăt puteri de Hulk și scot schimbătorul de viteză folosindu-l pe post de bâtă de baseball, șoferul fiind mingeaMă uit la banii ăia plângând. 100 de lei pe lună se duc din buzunarul meu ca să merg în mizerie, haos și să îmi pun viața în pericol pe o distanță de nici 8 km. Să nu mai zic de timp, că în mod normal faci vreo 15 minute și eu fac vreo 40.

– Poftiți restul, îmi zice după ce mi-a luat banii și a închis telefonul la care vorbea probabil de 10 minute. Da, fără să fie foarte atent la drum, păi ce? Oricum merge încet, se grăbește cineva acasă?

Și timpul o ia iar din loc. Mă duc în spate și mă îmbrățișez gândindu-mă că o să vină ea vremea în care îmi iau o mașină decentă, care să pornească iarna (culmea, toate punctele astea negative pe care le-am scris mai sus funcționează și ca o automotivare). Nu de alta, dar Bălănica a intrat în hibernare de când sunt mai puțin de 10 grade afară. Pe de o parte o înțeleg, pe de altă parte, ca să închei, dacă în 1-2 ani o să vă scriu în continuare de Căruță, aduceți-mi aminte să mă sinucid. Ah da și dacă m-aș sinucide vreodată așa ar fi: bătând pe rupte un șofer-2 de-al lor sau poate, de ce nu, pe șef direct că până la urmă el le face programul.

Ah da-ul cu nr. 2, la geanta mare (sinonim: trusa de supraviețuire în mediul urban) s-a adăugat și o mică lanternă. Jumătate din becurile de pe strada s-au ars, doar cel din dreptul locuinței mele stă aprins… dada și zi și noapte! 🙂

One thought on “pierd 4 ore din viata

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *