peste noi vegheaza ea

Seara, când intru pe stradă, mă opresc un moment și mă uit în sus. Nu în dreapta, nu în stânga, sus. Azi era lumină, dar nu de la becuri. Alea sunt arse pe juma de stradă, v-am mai zis, era lumină de la ea. Gheața lucea pe jos, m-a atras iar, am ridicat capul și colo, sus, mi-a arătat Raiul, mi-a îndrumat pașii. M-a strâns în brațe cu razele ei, mi-a zis să nu alunec, să nu cad, îmi zice asta de când eram mică, de când ridicam jaluzelele vechi și mă uitam minute în șir pe cerul de iarnă. Numai iarna, fiindcă vara nu vedeam nimic de frunzișul nucului.

Dacă sunt cu cineva, îi opresc și pe ei să se uite. ”Uite”, chiar așa zic, ”uite cât de fain e”. Vara mi-aș duce salteaua în curte să stau acolo ore întregi, dar mi-e silă de broaște și ce alte lighioane mai umblă pe acolo.

Sunt atâtea lucruri pe care vreau să le achiziționez și să le fac anul viitor, încât nu știu cum să mă împart, cum să gândesc logic și să economisesc, cum să restructurez bugetul, cum să fac mai mult. Mă gândesc la ce e util și ce nu, la ce e moft și ce nu și în fiecare zi adaug ceva nou pe listă, în loc să scad.

În seara asta adaug pe wishlist un telescop, ca s-o văd pe ea mai aproape, ca să îi număr pistruii, ca să văd avioanele cum clipesc vioaie și duc oamenii departe de casă sau aproape de oameni. Poate că gândiți despre ceea ce am zis că este un bullshit romantic sau literar, dar nu e. În seara asta nu mi-am mai scos mini lanterna din geanta de supraviețuire, m-am uitat în sus și am mers mai departe așa cum vă sfătuiesc și pe voi să faceți întotdeauna.

Sursă foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *