Perspective

Aud vantul cum danseaza printre crengile copacilor si ma poarta pe brate destul de rapid inspre tine. Da, bai, din nou. Doar cu gandul, caci fizic esti acum strain si departe, lasandu-mi linistea in pace asa cum mi-am dorit adeseori.

Ma uit in urma ca asta fac mereu cand imi e bine, deci sa nu crezi ca inseamna altceva mai mult decat e. Imi place sa reflectez si sa ajung cu gandul acolo unde am mai fost de zeci de ori si sa observ cum se mai vad lucrurile. Ca parca acum albastrul are nuanta de verde si galbenul da inspre rosu, iar raul nu mai e rau ci lectie invatata cu de-a sila, la care abia am luat nota de trecere. Dar e buna lectia, nu mai pic la examen data viitoare.

In momentele in care reflectez ajung sa imi pun intrebari din astea care pot parea ciudate sau schizofrenice de genul “Cine mai esti?” si “Cum o mai duci?” E important sa stiu daca raspunsurile ma multumesc sau nu. Acum ceva vreme eram frustrata de tarmurile pe care le vizitasem, de raspunsurile pe care le gasisem, dar incet si sigur am ajuns intr-un loc de acceptare, iertare si, cu inima batand puternic de emotie si efort am tras noi guri de aer care mi-au redat echilibrul de mult pierdut. Pe tine te multumesc raspunsurile pe care ti le dai la intrebarile de mai sus? Imi doresc sa te multumeasca asa cum ma multumesc pe mine acum. Si daca nu, imi pare rau. E un drum lung de parcurs, dar daca iti faci un scop din a fi multumit cu ele, reusesti, nu-i bai.

Ma gandesc la noi acum asa cum ma gandesc la copilarie – cu drag si durere. Cu drag fiindca m-ai iubit si cu durere fiindca imi aduc aminte de cazaturi. Am scris de tine des si probabil o sa mai scriu fiindca ma voi uita in continuare pe ochean la tot ce a fost si voi compara perspectivele, mereu descopar lucruri noi… despre mine mai ales si asta ma ajuta.

Nu stiu unde esti sau cine mai esti. Nu mai stiu cum vorbesti, cu cine vorbesti, nu stiu daca te mai gandesti la mine in noptile de vara si mai ales, nu stiu daca esti fericit. Nu ma nelinisteste chestia asta, dar pot sa iti zic sincer ca sper sa fii. Oricum nu o sa aflam niciodata cum e in universul ala paralel 😉

Probabil nu-ti mai aduci aminte despre ce vorbesc si e ok, asta se intampla fiindca ne-am iubit pe rand, nu in acelasi timp. Am retinut niste detalii extrem de (poate) stupide, fara sens sau valoare, dar imi plac oricum. Si imi place sa le scriu, desi iar poate e lipsit de sens, dar cuvintele astea banale parca marcheaza vizita asta cu gandul pe care ti-o fac. Si mirosuri am retinut, a lot chiar si-s curioasa, de ce sa nu recunosc, daca si tu.

In fine, trebuie sa inchei acum pentru ca e tarziu, mult prea tarziu ca sa mai stau cu tine. Ai grija de sufletul tau, fii curajos si nu te instraina de iubire, e singura care ne poate scoate la liman atunci cand suntem uitati in deriva.

Stiu ca nu crezi asta, dar candva o sa imi dai dreptate, o sa vezi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *