Personaje de poveste din metrou (1)

M-am hotărât să fac o serie de articole în care să vă povestesc mai multe despre cei pe care îi văd în metrou. Sunt sigură că nu e o idee nouă, probabil sunt și alții care au făcut asta, dar fuck it. Suntem oameni, deci diferiti, deci da… Personaje memorabile, care mă fac să zâmbesc, să mă uit chiorâș, cu drag sau să mă întristez.

De câteva ori am notat rapid pe Facebook întâmplările. Sunau cam așa:

14 decembrie: ”La metrou mă duc la 3 magazine și întreb dacă au să îmi schimbe 5 lei. La al treilea magazin un băiat tocmai cumpăra ceva și îi dădea vânzătoarei 12 lei și ceva, întreb vânzătoarea dacă are să îmi schimbe. Zice că nu, o bombăn. Am tras cu ochiul la băiat care se uita în portofel, dar merg mai departe. Pe scara rulantă găsesc totuși în geantă măruntul de care aveam nevoie, băiatul de mai devreme trece pe lângă mine când ajungem la suprafață și mă întreabă: ”vrei să te ajut? să schimbi?” zic ”Nu, e ok, merci”. Poate că n-a fost mare lucru, dar m-a făcut să îndur altfel statul în stație și restul de drum spre casă 🙂 Îmi place când dau de oameni, oare cum l-o fi chemat și care i-o fi fost povestea…”

20 decembrie: ”Multe personaje memorabile în metrou azi: o pereche de gemene pe care nu le puteai distinge decât după sprâncene și fular, doi programatori pasionați, un tată ce îi punea fularul la gât fiului său de 13-14 ani la fel de înalt ca el, ambii purtând ochelari :)”

Sunt povești în spatele acestor oameni. Povești pe care îmi place să le văd, să le admir și, evident, îmi place să scriu despre ele că altfel nu am fi acum, aici, în acest sens giratoriu virtual numit blog.

Tot aseară, pe 20 decembrie, mă uitam la fețele oamenilor din vagon și mi se păreau toți triști, obosiți, numai fețe încruntate și colțuri de guri lăsate în jos. Atenția mi-a fost repede captată de un cuplu, tineri, ea îl tachina pe el. Lângă ei erau un bărbat și un puști de vreo 4-5 ani. Fata zice ceva, nu aud, evident, sunt prea departe. Până una alta o văd că îi pune o gumă în păr băiatului. Râd amândoi, scoate repede guma, dar tot mai rămân bucati lipite de păr… Fata râde, el mormăie…

– Să vezi ce îmi face mama dacă mă vede așa…

Fata se apucă să îi curețe guma din păr și îi ține capul în poală. ”Auuu!” zice băiatul, puștiul de pe scaunul alăturat e în genunchi cu spatele spre culoar și se întoarce, se uită la ei și râde. Cei doi se pregătesc să coboare, el are guma în mână și o tachinează pe fată că i-o va prinde în breton. Râd și coboară pândindu-se în continuare.

Azi, 21 decembrie, mă așez paralel cu un bărbat cu barbă (și mustață) albă și un basc vișiniu într-o parte. Are ochi albaștri și primul gând a fost ”Deci Moș Crăciun merge cu Metrorex”, mai ales că alături de el stătea o fată cu o căciulă tare bizară, țuguiată și tricotată în câteva culori, una dintre ele fiind verde fosforescent. M-am uitat mai cu atenție, bărbatul cărunt părea pictor și lucrul ăsta mi-a fost imediat confirmat când am auzit că vorbeau de o expoziție. El ținea în mână ceva ce semăna cu un tablou învelit și ea avea o sacoșă cu Mega Image verde…. da, fosforescent. Era îmbrăcată cu un palton lung și negru, era puțin atinsă de acnee. Jumătate din drum au râs, nu stiu care era subiectul, dar mi-a plăcut că erau veseli.

Pe celălalt rând de scaune, în același vagon, îl văd pe JR din Dallas. Eh, nu chiar JR, ci un bărbat la vreo 40 de ani, cred, îmbrăcat în haine de cowboy. Rucsac de piele maro, cizme maro, pălărie maro, blugi și ochelari de soare în metrou. Cred că am mai scris despre el, îl vedeam frecvent într-o perioadă, e tare greu să nu îi observi stilul vestimentar. A mers cu mine tot restul drumului, am coborât la aceleași stații, după atitudine nu pare prea sociabil așa că mi-e frică să mă întreb, chiar și în sinea mea, cine e și ce face 😀

Uneori unele fețe îmi rămân imprimate în minte. Și acum pot să o recunosc pe bruneta care învăța germană și era foarte expresivă ori pe alți 2 IT-iști pe care îi vedeam și când mergeam la birou acum 2 ani jumate și pe care i-am revăzut de curând.

Mi se pare fascinant să observi ce fac ceilalți, cum gesticulează, cum vorbesc, cum râd, mi-ar plăcea uneori să fac o poză cu aparatul foto ca să îi vedeți și voi. Dar nu pot, că ar fi foarte ciudat și la metrou oricum n-am voie. Așa că îi fotografiez cu mintea și vă povestesc ce am văzut, sperând că scriu suficient de bine încât să vi-i imaginați, să vă distrați, bucurați sau întristați și să simțiți alături de mine sentimentele pe care ei le afișează, trăiesc și transmit.

Pe data viitoare!

2 thoughts on “Personaje de poveste din metrou (1)

  1. Te-ai gandit ca poti sa iti folosesti imaginatia pentru a “vedea” poestile din spatele oamenilor respectivi? Sunt sigur ca ai putea face asta si ar iesi niste articole superbe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *