parte din mine

De trei zile stau cu foaia asta electronică în față și nu știu cum să vă spun că faceți parte din mine. Fiecare din voi, oameni care ați pășit în viața asta a mea. Unii dintre voi ați făcut mai mulți pași alături de mine, alții mai puțini, unii m-ați iubit, alții m-ați urât, pe unii v-am mișcat, iar pe unii v-am lăsat indiferenți.

Cu fiecare atingere de privire în ochi am fost mai aproape de voi, cu fiecare cuvânt și râs am plasat un punct în amintire numai de mine știut. După unii am rămas cu un gust mai amar ca hameiul, după alții suspin și țin în mine un dor aproape sălbatic, departe de traista cuvintelor.

Pe fiecare om care a trecut am trasat o linie, curbă sau dreaptă și toți puși laolalta formează harta vieții mele, ca un puzzle. Pe câțiva dintre voi v-am iubit cu prima gură de aer, pe unii vă iubesc de la a doua, pe unii din liceu, pe unii de departe, pe unii de demult, pe unii de curând, pe unii nu-i mai iubesc deloc ci-s doar prinsă de ei în cioburi de vremuri trecute.

Unele lucruri aș vrea să le șterg, pe unele aș vrea să le retrăiesc. Presupun că așa e în viață și mai presupun că nouă oamenilor ne place să ne jucăm cu timpul. Sau poate timpului îi place să se joace cu noi? Am plâns pentru voi, am râs cu voi, am trăit, am pășit pe dale simpatice de pe trotuar și am înjurat împreună, am fost tineri și bătrâni împreună.

Cu unii din voi am păstrat tăcerea, deși eu nu-s fanul tăcerii. Uneori pur și simplu trebuie să fii. Încep să văd tăcerea mea ca pe un moment de reculegere pentru moartea unei amintiri frumoase, exact asta e, poate așa și ar trebui să fie.

Dimineața toți voi mă salutați în minte. Deschid calculatorul, sunteți la un mesaj distanță de mine și totuși departe, atât de departe cu sufletul și mintea. Așez cana de cafea pe birou. Mă mai gândesc că am părăsit patul prea repede, că trebuia să îi dau și lui timp să se obișnuiască cu ideea că formele mele nu-l vor mai cuprinde. Și rămân aici, în locul ăsta și mă las vizitată de amintiri. Sorb din cafea, sunt un oaspete bun, le întreb și pe ele dacă vor. Ele vor mereu și apoi mă mai ridic de câteva ori de pe scaun, mă plâng iar de timp.

Afară se înserează și nu înțeleg de ce. Bălăcindu-mă în amintiri uit că trece ziua, trece săptămâna, trece anul. Uit, am amnezii, mă trezesc că e 22.13. Mă uit la cana de cafea pe birou, e aici de azi de dimineață. Și cana se uită la mine și îmi zice că ar trebui spălată, dar parcă eu n-aș spăla-o. Uneori chiar o mai las până a doua zi aici, pe birou, da, așa dezordonat. Las-o dracu. Că doar din ea au băut amintirile. Amintiri cu oameni, cu povești, cu mine. Amintiri cu oameni care fac parte din mine, care mă construiesc celulă cu celulă, țesut cu țesut, nerv cu nerv și fără de care aș fi oarbă, căci n-aș înțelege nici puținul pe care îl înțeleg din viață.

M-am apucat să scriu aici fără să am o idee clară în minte. Și iată, am ajuns la sfârșitul textului și mi-am dat seama de fapt ce vreau să spun, ce simt, de ce scriu.

Mi-e dor de voi, mă, oamenilor! Mi-e dor de voi toți și nu pot să vă văd sau să vă sun sau să vorbesc cu voi pentru că sunteți mulți și viața nu mai e aceeași nici pentru mine, nici pentru voi. Dar da, în fine. Mi-e dor, atât voiam să zic.

One thought on “parte din mine

  1. Stiu ca ti s-a mai spus ca scrii fain, eu spun ca scrii din suflet!
    Sunt multi cei care scriu bine, dar putini cei care reusesc sa transmita ceva! Felicitari! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *