Pana cand vor cadea stalpii

De acum încolo în loc de ”Ce mai faci?” mă puteți întreba ”Ce mai zaci?” având în vedere că am răcit de 2 ori la distanță de 2 săptămâni.

Nu știu cum e la voi cu răcelile astea, dar pe mine mă deprimă rău de tot. Prima oară a trecut în 2-3 zile, m-am pus pe picioare repede după doar 150 de șervețele, dar acum văd că m-a luat mișelește. Acum a început cu tuse seacă, după care am dat-o în muci cât cuprinde. Sunt la 100 de șervețele și jumătate de pachet de hârtie igienică. Doamne, sper să fie ultima răceală pe următoarele 7 sezoane de acum încolo!

Și apropo de sezoane… Suntem la jumătatea lui octombrie! OMG! Mă simt ca un câine prins în lanț și tras de stăpân, stăpânul fiind Timpul care mă silește să înaintez în vârstă și în viață… Iiih.

Am impresia că mâine e Crăciunul și știu că atunci când o să recitesc asta a 3a oară chiar o să fie Crăciunul! Și o să mă pregătesc de ornat bradul, de tradiția cu pana de curent, de tristețe și planuri nefinalizate și de… Oh, da, de lista de la sfârșitul anului trecut din care n-am tăiat aproape nimic până acum.

Știu că viața e imprevizibilă și se poate întâmpla oricând un lucru bun sau unul rău la care nu te așteptai. Știu că se poate întoarce totul imediat, dar mai știu și că-s slabe șansele să se întâmple ceva super bun de la sine. There’s only so much I can ask for.

Nu vreau să trag deja linie asupra anului așa că o să mă refer la aceste 10 luni care au trecut vijelios. În aceste 10 luni am: râs, muncit, visat, iubit, zăcut (hehe), cheltuit, glumit, fugit după autobuz, sperat, fugit după metrou, învățat, șofat. Mi-a fost frică, rău, scârbă, somn, lehamite, rușine. Am avut resentimente, emoții, nervi, entuziasm, lene. Nu am: reușit să îmi iau mașină, scris suficient de mult sau de bine, mers la sală pe cât de mult aș fi vrut, construit nimic special.

Sunt multe momente frumoase pe care le-am trăit în aceste 10 luni și mă bucur să zic că multe din ele au fost marcate alături de colegi. Ieșiri, surprize de zile de naștere, evenimente importante toate au pus amprenta pe o zi, o lună sau o perioadă dintr-un anotimp. Am putut să mă bucur pentru că mi s-a dat mult și nu mi s-a luat nimic. Sigur, mă bucură și sperie asta în același timp, dar încerc să nu mă gândesc la asta decât din anumite perspective.

Cum ar fi perspectiva faptului că nu mai e decât o lună/o lună jumătate până când vor cădea stâlpii, când voi face din nou 2 ore pe drum și mă voi lăsa pierdută într-o negură din care nu mă mai scoate nimeni. Lucrurile nu-s perfecte, iată și partea cu luatul înapoi, nu?

Așa că hai, la muncă psihică cu noi! Să profităm de puținul timp care ne-a mai rămas din 2013 și să încercăm să realizăm ce n-am realizat până acum. Trebuie să ne pregătim, trebuie să ne luăm inima în dinți, trebuie să profităm de culorile toamnei pentru că vine iarna și nu vom mai avea cu cine împărți checul din farfurie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *