Nota 10 pentru Coca Cola si campania Bicicleta Rosie

Am participat la multe campanii în viața mea, am mai câștigat premii, dar de ce mi-a plăcut în mod special ce au făcut cei de la Coca Cola cu Bicicleta Roșie?

În mare parte s-au gândit la tot, până la ultimul detaliu. Începând cu lucrurile pe care le-au oferit câștigătorilor, până la cum a fost organizat evenimentul. E drept, nu am apucat să stau la marșul cicliștilor, deși, repet, mi-aș fi dorit, însă organizarea din parc și mecanismul întregii campanii au fost destul de bine puse la punct.

Pe lângă frumoasa bicicletă pe care am câștigat-o, am primit și o cască (care este extrem de binevenită), o hartă cu pistele de bicicliști din București și zonele mai puțin aglomerate, manual de utilizare pentru cască și bicicletă și garanție (ceea ce din nou e un mare plus).

Bicicleta e și ea foarte bine echipată, are: far cu dinam (pe care încă nu am reușit să îl ghicesc, nu știu cum îl faci să stea pe roată – help?), coșuleț și portbagaj (da, e așa, mai pentru fete), clopoțel, frână de mână și de picior și un fel de apărătoare la roata din spate – ca să nu ți se agațe fusta (mi-a explicat tata). Acum chiar nu mai am nicio scuză să nu ies pe șosele, nu?

Un lucru pe care l-am apreciat din nou foarte mult a fost partea cu mentenanța. Erau acolo corturi unde te puteai duce să îți reglezi șaua, să îți umfli roțile etc. Ți se punea la dispoziție și apă/suc din ce am înțeles (sper că nu greșesc) și puteai să scrii pe un panou diverse mesaje cu obiceiurile pe care le ai pentru un stil de viață sănătos.

Mesajele au fost citite la microfon și culmea, chiar a fost și al meu printre ele, însă în mod ilar nu au înțeles scrisul meu și nu l-au citit până la capăt. Scrisesem ”Merg pe jos cu pași de gânduri”. Eh, data viitoare o să scriu mai frumos, să audă tot Izvorul ce-am de zis 😀

Ca o concluzie finală, mie mi-a plăcut foarte mult ce am văzut. Cred că cei de la Coca Cola chiar și-au dat silința să iasă ceva bun, au punctat bine normele de siguranță și au încurajat mersul pe bicicletă cu o campanie mai mult decât frumoasă. Eu zic jos pălăria! Chiar sunt un exemplu demn de urmat.

Citiți și despre peripețiile cu bicicleta pe drum – la prima întâlnire.

5 thoughts on “Nota 10 pentru Coca Cola si campania Bicicleta Rosie

  1. Pingback: la prima intalnire

  2. Dinamul se trage putin de el in sus si dupa singur singurel se pune pe roata :)) la mine s-a jucat un vecin cu ea si si-a dat seama. La tine a fost usor cu masina 😛 dar eu m-am chinuit sa o bag cu blandete la bagaje intr-un microbuz :)) atunci distractie.

  3. eu am castigat acum un an. da, foarte frumoasa atmosfera. stiu ca am luat cam 5 doze de suc, faceam o tura si primeam o sticla. toata lumea a fost multumita. ma bucur ca au tinut de traditie. he he, fratele meu a scris pe pagina de facebook a celor de la pepsi care intrebau Cum vedeti un Craciun fericit! ca Ar bea toata ziua coca cola :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *