Noi nu suntem nebuni, ei sunt nebuni

Pfai, de când mă tot țin să vă scriu despre oamenii nebuni pe care-i întâlnesc… Dar gata, iată că a venit ziua și tocmai bine, ca am mai adăugat 3 nebuni în lista mea.

Mai mereu zicem de unii oameni că-s ”nebuni”, uneori aruncăm cu acest cuvânt fără să ne gândim clar ce înseamnă asta. Punem semn de egal între ”nebun” și ”excentric”, ”prost” sau ”nesăbuit” de exemplu… Dar rareori auzi cuvântul folosit cu adevăratul sens de bolnav mintal. Eh, hai să vorbim de niște nebuni, unii cu acte, alții fără… 🙂

1. The Dog Lady – îs câțiva de care dau pe drum și pe care trebuie să îi menționez.  Estem o doamnă pe aici în vârstă, iubitoare de câini vagabonzi. Are trăsături de vrăjitoare și vocea e ușor subțire și gâjâită, ca de vrăjitoare. Mică, uscățică, de ea n-o să se ia nimeni niciodată pentru că în spate există o credincioasă haită de maidanezi pe care o hrănește constant. Are părul prins cu două agrafe și nu, faptul că umblă mereu cu o haită de câini după ea nu o face nebună… so what, iubește animalele! Asta nu te face nebun, nu?

I-am pus ștampila de nebună însă când am văzut-o că vorbește la telefon ca la stație. Știți, nu? Genul ăla de oameni care își iau telefonul de la ureche și-l lipesc la gură după care iar îl iau de la ureche și iar la gură și tot așa? Asta în condițiile în care nu era chiar așa mult zgomot în jur…

2. OK, dacă tot vorbeam de vorbitul vorbitului la stație… Azi la metrou am văzut un bărbat care avea un ziar făcut sul și vorbea la ”el”… Shit’s getting weirder, fata de la numărul 5 a completat lista.

3. Există un tip durduliu care ascultă mereu muzică, l-am văzut de vreo 2 ori pe la Marriott. Se mișcă mult (un fel de dansul autobuzului sau nu știu exact) și spune cuvinte cu căștile pe urechi, uneori se uită la oameni, oricum nu stă locului, îi place să transmită mult. Nu știu dacă e nebun pe bune, dar pe mine mă sperie. Parcă ultima oară când l-am văzut avea un tricou cu Roșia Montană. Respect, frățioare, dar las-o mai moale cu jazz-ul 😀

4. Păstrez numărul 4 pentru toți oamenii pe care i-am văzut vorbind de unii singuri, pentru Doamna Neagră care e de fapt foarte albă și pentru un domn pe care l-au apucat dracii la metrou azi și care a început să țipe la mecanic. Toți sunteți de vis! Doamna Neagră este o femeie pe care o mai prind la metrou din când în când. Urcă la Titan și coboară cu mine, luând autobuzul în aceeași direcție. Are tenul alb, ochi albaștri, reci și emană o energie negativă fantastică.

Am auzit-o o dată strigând la o adolescentă ”Nenorocito!” cu atâta ură încât m-am zbârlit toată, nu știu dacă e nebună, dar am pus-o la numărul 4 în gașcă cu ceilalți ca să fie valabilă treaba.

Domnul pe care l-au apucat dracii la metrou… stă prost cu anger management-ul. În seara asta s-a produs o defecțiune pe unul din sensuri și metrourile au fost nevoite să circule pe un singur sens. Vă puteți da seama ce greu e să coordonezi asta, a durat destul de mult și am fost plimbați de pe un peron pe altul și de la o stație la alta vreo 20 de minute, dar deh… trebuie să înțelegi, n-ai ce-i face, totul pe lume e făcut de oameni și totul pe lume are câte o greșeală sau un risc de a se defecta, nu exită perfecțiune.

5. Starul serii a fost o gagică tânără de care a ajuns să mi se facă milă după ce am râs inițial. Fata n-avea mai mult de 24 de ani, mergea dintr-un colț în altul al vagonului de metrou, își tot prindea părul și era foarte agitată, mega agitată.

A întrebat pe cineva încotro merge metroul și persoana i-a răspuns moment în care s-a dus pe un scaun, s-a așezat  și a început să plângă (cred) după care a început să dea cu pumnii în genunchi. S-a ridicat iar exaltată, pac! Iar o ia spre mine, apoi se întoarce. Da, m-am speriat și de ea, mi-a fost frică să nu devină violentă. Paznicii se uitau chiorâș ca proștii, alți nebuni și ăia 🙂 în loc să încerce să o calmeze.

Fata s-a dus la ei cu aceeași agitație, am avut impresia că i s-a întâmplat ceva, nu mi-am dat seama că n-avea toate țiglele pe casă mai ales că era îmbrăcată cu haine normale, curate, totul părea în regulă la ea, numai comportamentul nu. În ce negură s-o fi aflat nu știu, dar s-a dus la paznici și i-a întrebat ceva… După care s-a îndreptat iar spre locul în care mă aflam eu, după care iar s-a întors la paznici și i-a mai întrebat ceva și a început să plângă, a scos niște sunete de văicăreală care i-au trecut repede, apoi și-a strâns părul din nou și a luat-o înspre mine.

Singura temere pe care o am cu cei nebuni e să nu devină violenți pentru că ăștia au o putere de extraterestru, nu știu de unde dracu’ o scot. Am lăsat ochii în jos ca atunci când te întâlnești cu un animal sălbatic, am lăsat-o să treacă și mi-am repetat în gând ”Dacă vine la mine și e violentă, îi f.. una de nu se vede, dacă vine la mine și e violentă, îi f.. una de nu se vede”. Bravam în gând pentru că e singurul loc unde pot să fac asta și să nu fiu dată de gol că mint…

M-a bufnit râsul când niște băieți care stăteau jos au început să dea în bara de metal ușor, imitând-o, ahahah! Funny, dar nu prea… așa de tânăr să ajungi pe alte meleaguri, cam greu.

Nu mă mai întreb de ce oamenii ăștia sunt în libertate pe străzi și nu în spitale sau acasă, sub grijă medicală. Eu una o să încerc să mă feresc în continuare de ei pe cât de mult pot și o să continuu să scriu despre ei ca să îmi aduc aminte cât de normală sunt de fapt.

O să revin cu noi personaje când mai am timp, deocamdată atât.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *