Never Let Me Go (review)

Maybe none of us really understand what we’ve lived through, or feel we’ve had enough time.

Am ales ieri sa vad doua filme: Never Let Me Go si (500) Days of Summer. Sa incepem cu inceputul…

Nu am citit despre ce e vorba in Never Let Me Go inainte sa il vad (nu imi place sa citesc rezumatul), am vazut ca are nota mare pe IMDB si l-am ales doar pe criteriul asta si pe faptul ca era pus la “romance”. Da, de fapt voiam o comedie si cum mi-am imaginat ca majoritatea comediilor sunt romance, am zis hai… Din pacate nu a fost comedie, ci doar romance, dar OK oricum, m-a prins din primele minute.

Am avut in mare parte 2 reactii la el. Prima a fost de “uraaa”, cand am vazut-o pe scumpa de Carey Mulligan in rolul lui Kathy şi a doua a fost aceea de “bleah” cand am dat de Keira Knightley in rolul lui Ruth. Mie nu imi place deloc Keira, dar mi-a parut bine ca nu a aparut tot filmul. E o actrita buna, nu neg, dar mie nu imi place.

Filmul e de fapt o ecranizare a cartii cu acelasi nume scrisa de Kazuo Ishiguro, publicata in 2005. Are la baza o poveste trista, fictiva (cred) despre 3 oameni – doua tipe (Kathy si Ruth) si un baiat (Tommy interpretat de Andrew Garfield) crescuti intr-o scoala din Anglia, izolati de lume. De ce izolati de lume? Pentru ca cei 3 si toti copiii din acea scoala aveau un scop stabilit clar de la inceputul vietii. Atunci cand ajungeau la maturitate trebuiau sa fie donatori de organe. E putin ambiguu filmul, pe mine m-a lasat cu cateva intrebari asa ca o sa va spun ce am inteles fara sa caut raspunsurile pe internet. Din film am inteles ca erau crescuti pentru a-si dona organele unor sosii de-ale lor – numiti Possibles. De asemenea, din ce am citit despre carte, imi dau seama ca in film au facut-o pe Kathy personajul principal. In carte se pare ca povestea e impartita in 3, fiind spusa de fiecare in parte… chiar mi-ar placea sa citesc cartea sau macar sa arunc un ochi pe ea, a vazut-o careva prin librarii/biblioteci/magazine?

Revenind la subiect, fireste intre Tommy si Kathy exista o atractie, insa la inceput nu se intampla nimic “serios” intre ei. Mai incolo o sa vedeti voi.

Ceva opinii despre filmIn primul rand mi se pare un subiect sinistru… Practic oamenii astia erau crescuti ca niste animale, nu erau integrati in societate si era obligatoriu sa poarte niste ochelari de cal pentru a nu vedea alte posibilitati de viata. In al doilea rand mi se pare tras de par, oricum ai fi crescut, la un moment dat in viata iti dai seama ce vrei sa faci mai departe si imi vine greu sa cred ca niciunul dintre ei nu putea sa fuga sau sa se impotriveasca intr-un fel. De-aia si zic ca e fictiune, cu atat mai mult cu cat intreg procedeul sau experimentul incalca numeroase drepturi fundamentale ale omului. Mi se pare o perspectiva trista asupra vietii si nici nu vreau sa imi imaginez ca s-ar ajunge la asa ceva.
In al treilea rand, pe langa micile goluri din povestea spusa de film, mai ramane o intrebare importanta: copiii aia erau orfani? Nu aveau parinti?

Pe la jumatatea filmului aflam ca mai exista si optiunea de a fi “carer” adica ingrijitorul celor care donau. Acum…. din nou reactiile umane nu sunt firesti. Cine nu ar vrea mai degraba sa aiba grija decat sa fie macelarit pana la moarte?

Si un alt dubiu il constituie chestia cu donatul… In film spun ca puteai dona de 3-4 ori. Frate… ce puii mei donezi de 3-4 ori? Din cunostintele mele generale singurele parti care pot fi donate sunt 1 rinichi, o parte din ficat pentru ca se regenereaza si maduva spinarii (cred)- care oricum nu e organ…. ah si pancreasul cred ca poti sa il donezi, dar apoi trebuie sa iti injectezi insulina, nu? In fine, corectati-ma daca gresesc, nu ma pricep foarte bine. Oricum nu poti sa zici ca poti sa donezi o inima sau un plaman fara sa dai coltu’… Deci partea asta iar m-a lasat in ceata.

Concluzii? Sunt idei interesante in film, dar neverosimile si exceptand micile goluri, e un film inchegat, cursiv, care nu plictiseste. Pe mine m-a tinut atenta si chiar eram curioasa cum se va termina. Din pacate cu finalul chiar au dat-o in bara, s-a terminat brusc si nesarat, dar asta e. Abia astept sa imi spuneti parerile voastre, e un film care merita discutat….

One thought on “Never Let Me Go (review)

  1. In mod evident filmul e o parabola si trebuie inteles ca atare. Nu este un film realist si nu cred ca are astfel de pretentii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *