Neagu Djuvara, amintiri şi poveşti mai deochiate


Articol publicat de Lexis (AG)

Nu am reuşit să fiu o scriitoare de succes cum îmi propusesem. Nu sunt nici regizor, nici director. Nu am bani să îmi iasă pe nări şi nu am “relaţii”. Nu sunt critic de literatură ori de artă. Am doar doi ochi şi sunt un simplu cititor. Aceste comentarii sunt subiective.

Cartea al cărui titlu îl constituie şi titlul postării, am primit-o de la un coleg şi datorită acestui fapt, este dragă inimii mele. În plus, are şi o dedicaţie foarte mişto. Nu a fost chiar la ce mă aşteptam. Adică… nu mă aşteptam la nimic, dacă stau bine să mă gândesc. M-am apucat să o citesc pentru că m-am simţit îndatorată. Parcă e aiurea să primeşti o carte pe care să o laşi deoparte. Bineînţeles, contează şi de la cine o primeşti. În orice caz, am început să o citesc acum câteva săptămâni. Am citit încet, doar câteva pagini pe zi, şi uneori deloc din pricina lipsei de timp.

Ce nu mi-a plăcut la carte:

1. Faptul că are ilustraţii. Nu consider că asta e o carte căreia îi trebuiau ilustraţii cu atât mai mult cu cât…
2. poveştile sunt foarte pe scurt. Multe personaje, multe date, multe nume şi mai puţină acţiune. Cel puţin mie, nu mi-au rămas prea multe în cap după ce am terminat-o. Poate o fi din cauza faptului că am citit-o pe oboseală, poate o fi din cauza faptului că nu am acordat suficientă atenţie paginilor… nu ştiu, dar mi se pare că întâmplările din viaţa lui şi oamenii pe care i-a cunoscut, meritau mai mult de 102 pagini scrise cu 12 pe un rând de 1.5 (sper că am estimat corect).

Ce mi-a plăcut la carte:

1. Are faze foarte haioase. Faza cu Ghiţă Ilie şi balega a fost genială.
2. Stilul în care este scrisă cartea e foarte accesibil.

Şi cam atât am avut de zis. Probabil mâine o să mai postez lucrările mele handmade, dar până atunci poate un film şi o porţie de somn. E totul prea dull pentru altceva.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *