my happy place

De cum am ajuns sa scriu, de cum m-a busit plansul ca pe copiii mici asa ca refuz sa dau glas imaginilor parsive si monstruoase din capul meu desi asta aveam de gand sa fac. Aveam de gand sa scriu despre toata durerea din mine, sa imi storc sufletul ca pe o carpa si sa iasa toate cuvintele astea pline de ura. Cuvinte care efectiv imi impuie capul si pe care nu le pot opri. In schimb, mai bine povestesc de tine si de locul pe care mi l-ai creat. Mai sincer de data asta decat am facut-o vreodata.

S-a facut 1 an de cand nu am mai vazut porecla ta aparand pe ecranul telefonului si de cand nu mi-ai mai facut inima sa tresalte. S-au facut luna asta 4 ani de cand nu m-a mai cuprins nimeni in brate asa cum ai facut-o tu, de cand nu i-a mai pasat cuiva de mine asa cum ti-a pasat tie. Se face in curand o luna de cand nu a trecut nici macar o zi fara sa ma gandesc la tine si la cum ai fi fost alaturi de mine daca ai fi stiut prin iadul asta prin care trec. Este… atat de greu.

Nu ma intelege gresit, nu vreau sa vorbim pentru ca stiu cum ar decurge conversatia. Imi esti inca previzibil, stiu ca nu te-ai schimbat. Oamenii ca tine nu se prea schimba. Nu vreau nici sa te vad. Nu ti-am raspuns la telefon ultima oara pentru ca vreau sa ramai pentru mine the happy place si stiu ca daca ai scoate o vorba, l-ai strica iremediabil. Sa lasam lucrurile asa cum sunt, o sa iti scriu aici, acum, chiar daca nu o sa citesti.
The happy place este un termen destul de cunoscut – e locul preferat si frumos unde te reintorci cu mintea atunci cand ti-e greu. M-am intors de atatea ori la tine de nici nu iti imaginezi. Am tocit toate amintirile pe care le aveam.

Probabil din cauza faptului ca nu ti-am raspuns la telefon, crezi ca te-am uitat si ca am aceasta super viata care nu imi permite sa imi mai aduc aminte de trecut sau de iubire. Pentru ca indiferent ce ar spune oricine pe lumea – tu m-ai iubit asa cum ai stiut. Si eu te-am iubit si nu regret nici macar o secunda din tot ce am trait alaturi de tine chiar daca la momentul respectiv eram prea copil ca sa apreciez anumite lucruri pe care incercai sa ma inveti. 

Nu o sa stiu poate niciodata cum am ramas eu pentru tine…. Poate o dezamagire si nu o prietena incredibila asa cum ti-ai dorit. Poate ai putea sa intelegi macar acum, dupa atata vreme, ca prietenia dintre noi era un vis ca oricare altul, care dispare la prima trezire. Poate ai putea sa intelegi ca nu puteam sa nu imi dau nicio sansa si sa raman in balonul ala de sapun in care suflaseram amandoi. O fi fost el rotund, frumos si multicolor, dar in urma lui nu avea sa ramana decat o amintire mai urata decat cea pe care o am acum. 

Deseori incerc sa imi imaginez cum ar fi decurs lucrurile daca eram altfel ca om cand ne-am cunoscut. Daca ai fi cunoscut omul care sunt azi? Sau cum ar decurge acum lucrurile daca ai reintra in viata mea… Dar ma rog, astea sunt doar niste intrebari asa… puerile si extrem de trecatoare, fiindca nu mi-as dori sa aflu.

E o vorba care zice ca oamenii pot uita cuvintele pe care le-ai spus, dar nu vor uita niciodata cum i-ai facut sa se simta. Oare eu cum te-am facut sa te simti? 

In incheierea acestei parti din mine pe care probabil nu o va citi nimeni vreau sa iti multumesc (da, inca o data, parca ceva mai oficial). Multumesc ca m-ai facut sa ma simt iubita, pana la urma indiferent daca era sau nu adevarat, conteaza prea putin. Iti multumesc ca mi-ai creat criterii. Iti multumesc ca ti-a pasat de mine. Sper ca si eu te-am facut sa simti ceva frumos. Si mai sper ca nu m-ai uitat… Nu, nu vreau sa stiu, nu spune nimic. Lasa-ma doar sa sper.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *