Mecanicul

Mi-am incercat de curand norocul cu statia de metrou Pantelimon care, din motive misterioase, este optionala de ani buni. Probabil nu va mai fi odata cu linia care merge pana in Drumul Taberei pe care o vor termina de construit in 2030 (sper). Cobor si vad ca trenul e in statie, ma grabesc sa iau repede abonament ca sa il prind. In timpul asta, inaintea mea erau 2 baieti pe care mecanicul i-a vazut si i-a asteptat, dar pe mine m-a ignorat asa ca atunci cand am ajuns in fata vagonului mi s-au inchis usile in nas. Nu cred ca are rost sa mai zic ca acolo vine trenul din jumatate in jumatate de ora si ca se misca precum un melc lesinat in tunel.

Pentru ca a pierde metroul nu era o optiune am bagat mainile sa despart usile inainte sa se inchida de tot, fara riscul de a fi prinse acolo. Se deschid, respir usurata si urc in ultimul vagon unde era si un alt mecanic al metroului care mergea spre casa sau schimba tura.

Eh, nu puteau ramane lucrurile asa, ma asteptam la o mustruluiala care nu a intarziat sa apara. Si aici imi dau seama de norocul pe care il are stilul meu vestimentar (camasa alba care ma face sa par dolofana si un ghiozdan bun de tinut casoleta cu mancare) si coafura: ma fac sa par mica, de liceu poate. Zic asta pentru ca mecanicul a inceput sa ma dojeneasca ca pe copii cu “De ce ai bagat mainile sa desparti usile? Mecanicul te vedea si ti le deschidea oricum. Putea sa iti prinda mainile acolo, sa iti rupa degetele. Sa nu mai faci asta!”

Am zis “Eh, asta e” si am plecat capul cica rusinata, trebuia sa adaug ca intarziam la ore si ca nu ma mai lasa sa intru in clasa, dar mi-a venit ideea prea tarziu, poate data viitoare šŸ˜€

One thought on “Mecanicul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *