Marketing de cersetor

Drumul meu e lung și anevoios, însă azi de dimineață am avut bafta de a trece doar prin 2 mijloace în comun – metrou și 385 – autobuzul.

Deși nu iau 385-ul decât pentru 3 stații, îmi dă Dumnezeu să văd și să aud multe în el…. aș’ și să miros, cum era să uit! Trecând peste obișnuitele dubioșenii zilnice, discuții despre morți și alte chestii din astea, azi de dimineață am dat peste o tanti care m-a pus pe gânduri serios.

Se făcea că am văzut controlorii în stație la Izvor și m-am oprit să îmi pun bani pe card. Am dat o hârtie de 10 lei pentru o reîncărcare de 5, apoi mi s-a oferit rest 5 lei în bancnote de 1 leu. Auotbuzul hop repede în stație, hop și eu în el. N-am mai apucat să bag banii în buzunar înainte, am taxat biletul și apoi am început să îmi aranjez banii să îi pun în buzunar. Tanti care stătea pe scaun nu părea nici boschetară, nici foarte murdară (avea cu părul slinos, yuck!), doar puțin… ciudată, cum s-a și dovedit.

– Vedeți că aveți scotch pe bancnotă…

Mă uit curioasă, nu văd niciun scotch.

– Merci.

– Ah, nu se mai vede… îmi zice.

Zâmbesc și bag banii în buzunar. Când urmează stația mea unde cobor de obicei, tanti scoasă din Twin Peaks mă întreabă:

– Cobori?

Poate e fiță, dar urăsc când un necunoscut mi se adresează la persoana a doua singular.

– Da.

– Vezi că ai cordonul de la palton răsucit. Să îl aranjezi când cobori.

Pe bune?

– Da. Mulțumesc.

Deja mă simțeam incomod, mă enerva, voiam să fug. Cobor din autobuz și ciudata merge paralel cu mine, îmi mai spune o dată:

– Vezi să îți așezi cordonul…

Oh, fuck you!

– Da, mulțumesc.

Și apoi scopul întreeegului dialog se clarifică:

– Auzi, mă întrebam dacă mă poți ajuta și pe mine cu 5 lei pentru o rețetă…

De spaghete? Friptură? Cartofi prăjiți și pui la ceaun? Ah, medicală!

– Nu!

Studenți și agenți de vânzări, căscați bine ochii cât cepele: așa se face marketing-ul de cerșetor! Luați lecții, în țara asta nu se știe când o să avem nevoie.

 

One thought on “Marketing de cersetor

  1. Pingback: Cel mai bun motiv pentru a te cantari zilnic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *