Ma multumesc

Mă mulțumesc să văd soarele și norii de pe cer, să simt metalul cheii atunci când o învârt de două ori în broască la fel ca pe o domnișoară la dans.

Mă mulțumesc să zic ”OK” atunci când sunt de fapt departe și mă mulțumesc să fiu aici, în loc să fiu acolo.

Mă mulțumesc sincer cu firele albe căpătate și mă mulțumesc cu oamenii pe care îi am, căci sunt mulți și așa vreau să rămână pentru totdeauna.

Mă mulțumesc să râd în hohot, cu dinții la vedere decât să mă ascund.

Mă mulțumesc cu puținul care însemn pentru tine, mă mulțumesc cu faptul că nu pot să însemn mai mult.

Mă mulțumesc să mint atunci când trebuie doar să spun adevărul, mă mulțumesc să mă rănesc rănindu-te decât să zic ”OK”.

Mă mulțumesc cu ceea ce primesc pentru că știu că ceea ce primesc nu voi mai primi.

Mă mulțumesc să te car după mine în gând în fiecare dimineață, mă mulțumesc să te alung când obosesc.

Mă mulțumesc să fiu ceea ce sunt și nu ceea ce vrei să fiu, pentru că ceea ce vrei să fiu e puțin altfel.

Mă mulțumesc să fiu într-un colț mic din mintea ta, prinsă de tine ca un ciulin.

Mă mulțumesc cu ceea ce a fost și nu cu ce nu va mai fi.

Mă mulțumesc cu faptul că doar iarna trecută o să-și mai aducă aminte de noi, rătăciții de noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *