m-am gandit la tine de fiecare data cand am iubit, iertat, imbratisat, ajutat, asa cum am promis

M-am uitat aseară la niște filmări mai vechi. E prima oară când le revăd de când Dumnezeu a rupt o bucată consistentă din noi.

Este Revelion, masa așteaptă să fie umplută cu bucatele cele mai bune – plăcintă cu brânză cu moneda norocoasă pe care deseori o găseai tu, salată, cârnăciori, aperitive și câte altele. Mă simțeam incompletă, în mod naiv, pentru că dansam cu paharul, dar de fapt, totul era cum trebuia să fie. Aveam chiar tot. Simt cum mă năvălesc lacrimile, însă înghit în sec și las filmulețul să curgă. Parcă simt mirosul de brad amestecat cu fumul de țigară, îți aud vocea și apari într-un colț de ecran.

Mă întreb de ce mă uit la filmare, dar știu de ce. Îmi este dor de tine și se face în curând un an de când ai plecat, așa că trebuie să reușesc să te văd. Nici acum, cât scriu, nu mă descurc prea bine cu lacrimile, dar vreau să scriu în fiecare an despre tine. Măcar atât să fac.

Camera se leagănă aiurea spre păpușa în formă de Moș Crăciun și apoi vin la tine și te întreb ce-ți dorești pentru noul an. Te-ai oprit câteva secunde cu privirea pierdută, te-ai gândit și apoi mi-ai dat cel mai frumos, simplu și logic răspuns. Apoi ai râs, pentru că la asta erai expert. Să râzi și să îi faci pe ceilalți să râdă.

Atunci când am făcut filmările mă gândeam ce mult o să le apreciem cândva. Nu mi-a trecut nici măcar o secundă prin minte că… tu n-ai să mai fi aici, să ne uităm împreună la ele. Am ajuns să le apreciez, dar nu aș fi vrut niciodată în felul acesta. M-au transpus acolo, în iarna aia, am simțit până și textura bluzei cu care eram îmbrăcată, îți jur.

Ți-am promis după ce ai plecat că am să mă gândesc la tine de fiecare dată când am să iubesc, când am să iert, când am să îmbrățișez și când am să ajut. Așa am făcut în ultimul an, să știi, de fiecare dată mi-a fugit gândul la omul care ai fost și care ai rămas ascuns în sertarele minții noastre. De acolo nu te scoatem nici măcar ca să ștergem praful. Să nu mai zic că luni de zile mi-a sunat vocea ta în minte și acum o aud destul de clar, ca un fel de ecou interminabil într-o vale de munți stâncoși, scăldați cu lumină de la tine.

S-au schimbat atâtea în ultimul timp de parcă am impresia că nu e aceeași viață. Apăs X și totuși… este.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *