Lucruri ridicole

Brrr, ce bate vântul, aș vrea să fii aici. Să-mi stai pe piept și să auzim liniștea împreună, hai că nu-s tâmpenii, știu că o auzi și tu, dar o ignori de frică să nu te îndrăgostești de mine.

Am dormi în patul ăla mic, de o persoană, cu salteaua mai mică decât cadrul. Și am împărți perna, că asta facem noi. Te-aș enerva și m-ai enerva, ne-am certa și apoi la sfârșitul zilei ne-am spune ”îmi pare rău, te iubesc”. S-ar șterge cu buretele orice teamă, ne-am adulmeca sufletele și am fi fericiți si nu m-aș mai simți abandonată ca un câine jegos.

Și apoi, după perioada în care am fi orbește îndrăgostiți unul de altul, după ce am suferi și ne-am iubi nebunește, ne-am stabili într-un loc comun. Am trasa un cerc de cretă în mijlocul camerei și am stabili fiecare ce și cum să facă. Am lucra în echipă și ne-am pune pe picioare cu banii, am amenaja locuința și am ajunge să locuim într-o garsonieră cu pat dublu și bec ce se aprinde de la întrerupător.

Ne-am înclina ca două turnuri din Pisa, dar ne-am uni în vârf și niciunul n-ar cădea.

Rândurile de mai sus le-am scris săptămâna asta, când nu erai aici. Credeam că în seara o să fii, dar n-ai fost și n-o să fii nici mâine, sunt doar eu. Tot eu. Tot de unde am plecat. Aș vrea să șterg rândurile de mai sus, dar îmi plac destul de mult așa că le las acolo, ca parte din mine și din fantezia mea idioată. Îmi vine să țip de durere, să bat pe cineva, dar nu fac niciunul din lucrurile astea ridicole.

Mănânc un biscuit. Atât. Pentru că ăsta e lucrul normal pe care trebuie să îl fac, pe care se așteaptă lumea să îl fac. Și câinilor le plac biscuiții.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *