Lectia de prim ajutor – o noua aplicatie pentru Android si iOS

Programul ”Lecția de prim ajutor” dezvoltat de ING Asigurări de Viață și Asociația MaiMultVerde în parteneriat cu SMURD lansează o nouă aplicație pentru telefoanele cu sisteme de operare Android (de la versiunea 2.3 în sus) și iOS. Aplicația va fi disponibilă începând cu luna august și va putea fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Ce aduce nou? 

Oferă rapid informații despre ce trebuie făcut în situații de urgență și soluții pentru cele mai des întâlnite probleme medicale. Soluțiile sunt grupate în 13 capitole și sunt incluse informații pentru acordarea primului ajutor cum ar fi : Procedura de semnalare la 112, Persoană căzută la pământ, Primul ajutor pentru copii, Urgenţe majore, Manevra Heimlich, Hemoragii, Fracturi, Accidente, Arsuri, Intoxicaţii, Urgenţe de sezon, Prevenţie şi Trusa de prim ajutor.

Există și un motor de căutare prin care se oferă situațiile de urgență și soluțiile corespunzătoare căutării. Utilizatorul este ghidat pas cu pas în acordarea primului ajutor până la sosirea ambulanței. Mai mult, în aplicație există și un buton de apelare rapidă 112.

De ce e bine să ai o astfel de aplicație în telefon?

De ce nu? Chiar mă gândeam că ar trebui să fac niște cursuri de acordare a primului ajutor. Astea sunt informații pur și simplu VITALE, pe care toată lumea ar trebui să le știe mai bine decât știe Tatăl Nostru. Și poate că nu aș fi atât de categorică dacă nu m-aș fi întâlnit cu astfel de situații critice. Gândiți-vă e vorba de viața unui om, poate chiar viața ta și câteva cunoștințe ar putea să facă diferența dintre viață și moarte. Faptul că acum există o aplicație pentru telefoane care să te învețe ce să faci și prin care să poți apela rapid 112 mi se pare extraordinar.

Există mulți utilizatori de smartphone-uri, avem sute de mii de aplicații disponibile în Google Play, dar aceasta mi se pare prioritară, ESENȚIALĂ pentru oricine. E cu adevărat un must have.

Alte beneficii

ING Asigurări de Viaţă va dona către SMURD suma de 1 euro pentru fiecare descarcăre a aplicaţiei de prim ajutor din Google Play şi App Store. Din nou, dacă nu considerați că este bine să aveți aplicația în telefon pentru informații și pentru a fi pregătiți în cazurile de urgență, puteți să o descărcați cel puțin pentru a susține SMURD.

Puteți vizita de asemenea și site-ul oficial al programului, www.lectiadeprimajutor.ro care a fost relansat și îmbunătățit la nivel de grafică, opțiuni și interactivitate. Eu i-am urmărit și pe Facebook și pe Twitter, chiar cred că e o inițiativă ce merită susținută și care cu siguranță va ajuta multe persoane în mod direct sau indirect pe viitor.

Cristi, m-ai întrebat acum ceva vreme: Ce e bun în România? Iată, un lucru bun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *