La Jeg – povestea din spatele business-ului

Înainte să vă las cu documentarul despre ”La Jeg” vreau să vă spun olecuță și despre povestea mea cu terasa studențească din campusul Leu.

Când am auzit prima oară fraza ”Hai în Jeg” m-am zbârlit la propriu și mi-am imaginat automat un loc groaznic din pricina numelui. Cred (din păcate) că i-am acordat o șansă abia prin anul 2 sau 3 de facultate când m-am dus din pură curiozitate cu niște colegi. Probabil m-aș fi dus mai devreme dacă aș fi fost acolo în fiecare zi, dar având cursuri rar, așa s-a nimerit.

Era sezonul rece, iarnă sigur, fiindcă am intrat înăuntru. Era fum, zgomot, dar atmosfera era (culmea, contrar așteptărilor) caldă, primitoare, iar prețurile foarte mici. Subit am îmbrățișat viața de student.

Oamenii se apropie de oameni… dar și de pisici

Cafeaua era 2 lei pe atunci și era bună, întotdeauna îmi amintesc cafeaua bună. Nu mare mi-a fost mirarea când am dat de restul grupei acolo, așa că ne-am așezat cumva toți la o masă lungă. Nu puteam sa vorbim toți între noi fiind prea mulți, însă spațiul este în așa fel gândit (intenționat sau nu) încât chiar aduce oamenii mai aproape.

Atunci l-am cunoscut și eu pe Tomiță, motanul localului, și tot de atunci am început să frecventez mai des locul. În sesiunea de iarnă acolo ne refugiam după examene pentru că era cald, ieftin și o atmosferă plăcută, așa cum spun aproape toți studenții în documentarul de mai jos. De asemenea, îmi amintesc că aveau televizoare date pe Discovery și/sau meciuri de fotbal, ceea ce mie personal mi-a plăcut (nu e rău să mai ai la ce să tragi cu ochiul din când în când).

Discutam despre teme, facultate, proiecte. Ultima oară când am fost acolo era vara lui 2011 și am stat afară la terasă, posomorâți că nu făcuserăm mare lucru la ultimul examen.

La Jeg, loc de refugiu fizic și mental

Aș minți dacă aș spune că ”La Jeg” nu a făcut parte și din studenția mea într-o mică parte. Nu privesc cu atât de mare nostalgie locul ca cei care merg acolo zilnic în timpul facultății, însă mi-ar părea cu siguranță tare rău dacă s-ar închide mai ales că am aflat de Sala de Lectură. Habar n-aveam că există așa ceva 🙂

Cred că de multe ori, după ce am aflat de el, am privit localul ca fiind un loc de refugiu și chiar aveam un sentiment de confort psihic că era acolo. Întregul campus, mai ales clădirea facultății și Etajul 6 au fost întotdeauna reci și pustii pentru mine, iar simpla idee că la o mică distanță găsesc un loc cald, cafea ieftină, alți oameni și mâncare (ba chiar și Wi-Fi!) a contat enorm.

Dacă nu știți exact de ce scriu despre asta vă invit să citiți mai multe în articolul ăsta, pe Facebook și să vizionați documentarul de mai jos în care puteți afla și perspectiva omului de afaceri și perspectiva studenților. Chiar merită și felicitări celor care au ajutat la realizarea filmului!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *